Activitatea tinerelor cercetătoare din România va fi susţinută, din acest an,
prin acordarea de burse anuale private, odată cu lansarea, astăzi, a programului de burse naţionale
UNESCO L’Oréal „Pentru femeile din ştiinţă” .
UNESCO şi Grupul L’Oréal derulează în parteneriat, de peste 10 ani, programul „For Women in Science” , care recunoaşte şi susţine, la nivel internaţional, implicarea femeilor în domeniul ştiinţei. Prin lansarea în România a programului de burse naţionale “Pentru femeile din ştiinţă” , oferite femeilor cercetător, UNESCO şi L’Oréal întăresc şi reconfirmă partneriatul şi la nivelul ţării noastre.
Pentru a îndeplini misiunea acestui program, Comisia Naţională a României pentru UNESCO şi compania L’Oréal Romania au încheiat un parteneriat strategic cu Academia Română şi Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică.
„Ne dorim ca acest program să devină un program de referinţă pentru lumea ştiinţifică din România şi ne propunem să sprijinim activitatea cercetătoarelor, prin bursele anuale, dar şi să încurajăm tinerele românce să îşi urmeze vocaţia” , declară Domnul Richard Matalon, Country Managing Director L’Oréal Romania.
Domnul Şerban Ursu, Secretar General al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, declară: “Comisia Naţională a României pentru UNESCO se implicăm activ, pe termen lung, în acest proiect, pentru că ne dorim ca femeile cercetător să beneficieze de recunoaşterea pe care o merită. Ne-am propus să dezvoltăm şi în România o comunitate puternică a femeilor de ştiinţă” .
Programul iniţiat de UNESCO şi Grupul L’Oréal se desfăşoară pe trei niveluri:
-premiile internaţionale anuale, acordate la nivel internaţional, pentru 5 cercetătoare care au înregistrat rezultate remarcabile în domeniul cercetării (în valoare de 100.000 USD fiecare);
-bursele internaţionale acordate unui număr de 15 cercetătoare, în fiecare an, în urma înregistrării cercetătoarelor în program şi selecţiei realizate de un juriu prestigios, format din laureaţi ai premiului Nobel;
-bursele naţionale, prin care ţările în care Grupul L’Oréal îşi desfăşoară activitatea recompensează, la nivel de ţară, activitatea femeilor cercetător, în parteneriat cu UNESCO şi alte instituţii de prestigiu din ţara respectivă. La aceste burse participă tinerele cercetătoare aflate în perioada doctoratului sau
post-doctoratului.
Programul „UNESCO L’Oréal Pentru femeile din ştiinţă” , derulat în România în acest an, începe la data de
10 noiembrie 2009 şi se încheie la data de 1 iunie 2010, odată cu acordarea oficială a bursei. Aplicaţiile de înscriere în program trebuie trimise până la data de 28 februarie 2010. Regulamentul programului şi formularul de înscriere se găsesc pe site-ul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, la adresa: http://www.cnr-unesco.ro. La program poate participa orice tânără cercetătoare din România, cu vârsta până în 35 de ani, inclusă în sistemul doctoral/postdoctoral în cadrul unei instituţii din ţara noastră.
Pentru primul an al programului „UNESCO L’Oréal Pentru femeile din ştiinţă” , bursa de studiu, în valoare de 42.000 de lei, va reveni unei tinere cercetătoare a cărei activitate se desfăşoră în domeniul Ştiinţelor Vieţii. Bursa privată va fi utilizată pentru derularea de activităţi de cercetare ştiinţifică, pe lângă un institut de cercetare din România.
*****
Programul „For Women in Science” , la nivel internaţional
Lansat în 1998 de L’Oréal şi UNESCO, programul „For Women in Science” a fost primul program prin care activitatea femeilor cercetător a fost recunoascută la nivel internaţional, prin acordarea unor premii dedicate. Astăzi, premiile acordate la nivel internaţional sunt doar un element al unui program mult mai amplu, care încurajează urmarea vocaţiei în domeniul ştiinţei şi recunoaşte realizările profesionale ale femeilor cercetător din întreaga lume.
Din 1998, 57 de premii pentru excelenţă în domeniul cercetării au fost acordate la nivel internaţional pentru femeile cercetător care au avut o contribuţie excepţională la domeniul ştiinţei, devenind modele pentru tânăra generaţie. De asemenea, 135 de cercetătoare au primit burse la nivel internaţional (două dintre acestea fiind cercetătoare din România – Adriana Jalbă în 2003 şi Dr. Elena Luminiţa Brădăţan în 2004). La nivel naţional, programul „For Women in Science” se desfăşoară în 43 de ţări şi a permis, până în prezent, unui număr de peste 500 de tinere să îşi continue activitatea de cercetare.
Alături de România, în acest an L’Oréal va lansa la nivel naţional, în parteneriat cu UNESCO şi alţi parteneri cheie la nivel local, programul de burse naţionale „For Women in Science” în următoarele ţări: Elveţia, Serbia, Vietnam, Venezuela, Emiratele Arabe Unite, Ucraina, Egipt, Israel, Kenya, Singapore, Camerun, Columbia etc.
*****
Compania L’Oréal, lider în industria frumuseţii din lume, sărbătoreşte în acest an centenarul – 100 de ani de cand a început aventura frumuseţii. Compania care la început avea un singur brand, înfiinţată de un chimist vizionar, Eugène Schueller, a devenit, în timp, liderul mondial în industria frumuseţii, datorită abordării ştiinţifice riguroase, ambiţiei de a cuceri pieţele internaţionale şi căutării permanente a inovaţiei şi calităţii. Astăzi, compania are 23 de branduri la nivel mondial, prezente în toate lanţurile de distribuţie (saloane de cosmetică, pieţe de larg consum, lanţuri de lux, farmacii), cu origini culturale diverse.
Departamentul de cercetare şi dezvoltare al grupului – care se bucură de un buget anual de aproape 600 de milioane de Euro şi de mai mult de 3.000 de cercetători activi în 18 centre de cercetare şi 15 centre de evaluare din întreaga lume – dezvoltă noi molecule şi formule în domeniul îngrijirii părului şi a pielii. L’Oréal nu face niciun compromis de la angajamentul său privind standardele ridicate de sănătate şi de siguranţă a consumatorilor. Compania fabrică mai mult de 4,5 miliarde de produse în fiecare an; numai în 2008 a înregistrat mai mult de 600 de patente.
Comisia Naţională a României pentru UNESCO a fost înfiinţată în 1995 şi este instituţie publică în coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, asigurând legătura României cu UNESCO, în baza colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Academiei Române şi cu alte instituţii şi organisme centrale. Comisia Naţională pentru UNESCO are, conform Cartei Comisiilor Naţionale pentru UNESCO, rol consultativ, prin acordarea de consultanţă de specialitate guvernelor proprii şi delegaţiilor la Conferinţa Generală în domeniul UNESCO şi al programelor sale; rol de legătură între Secretariatul UNESCO şi structurile guvernamentale şi neguvernamentale; rol de informare a UNESCO asupra obiectivelor şi activităţilor naţionale; rol participativ în elaborarea, implementarea şi evaluarea programelor UNESCO. Misiunea CNR UNESCO este, pe de o parte, aceea de a focaliza programele UNESCO relevante în România, făcându-le repere ale dezvoltării socio – economice – durabile. Pe de altă parte, Comisia are rolul de a fructifica în planul activităţii globale a UNESCO valorile româneşti în domeniul educaţiei şi ştiinţei, precum şi profunzimea şi diversitatea culturală românească.
Academia Română este cel mai înalt for de ştiinţă şi de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită în 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879 Academia Roamână. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii şi literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naţionale române şi cercetarea în cele mai importante domenii ştiinţifice. Academia Română are 181 de membri activi aleşi pe viaţă.
Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică este instituţie publică, aflată în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prin care acesta îşi realizează atribuţiile în domeniul cercetării. Autoritatea are misiunea de a asigura elaborarea, aplicarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării, în acord cu strategia şi cu Programul de guvernare, în scopul de a fi asigurate, pe aceste baze, lărgirea patrimoniului naţional şi internaţional tehnologic şi de inovare, dezvoltarea economică durabilă, accesul pe piaţa internă, europeană şi pe pieţe globale, realizarea societăţii informaţionale bazate pe cunoaştere, satisfacerea nevoilor cetăţeanului şi creşterea calităţii vieţii acestuia.
Recomandari:



















One Comment, Comment or Ping
Mihaela
de ce nu merge site’ul http://www.cnr-unesco.ro.??????
Nov 16th, 2009
Reply to “Lansarea programului de burse naţionale „UNESCO L’Oréal Pentru femeile din ştiinţă””