1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (15 votes, average: 4.87 out of 5)
Loading ... Loading ...

Pentru Carmen Tănase, actoria a fost întotdeauna destinul său. În copilărie, asculta teatru radiofonic şi interpreta diverse personaje alături de cei doi prieteni imaginari, Buzadun şi Cocolina. Cu o sensibilitate aparte, Flăcărica din “State de România” recunoaşte că încă mai are emoţii când este pe scenă, mai ales atunci când în public se află mama ei.


Cum v-aţi pregătit pentru rolul Flăcărica din “State de România” ?
Nu m-am pregătit în niciun fel special ci, pur şi simplu, am fost foarte atentă la tot ce se întâmplă în jurul meu. Asta fac în general şi asta mă ajută la crearea unui personaj. Acumulez, acumulez, iar atunci când trebuie, mă folosesc de ce am adunat.

Cu ce v-a cucerit Flăcărica? Ce trăsături i-aţi împrumutat şi ce aţi împrumutat de la ea?
Regizorul Iura Luncaşu a făcut un personaj mai aparte, ca şi State, un personaj smucit, căruia i se permite orice. Ea este o zuză care ce are în guşă, are şi-n căpuşă, rezolvă absolut orice problemă, nu are reţineri de niciun fel, e foarte primitivă dar, cu toate astea, este şi foarte sinceră, motiv pentru care nu te poţi supăra pe ea. Eu, din păcate, nu am putut să împrumut nimic de la ea. Am mai ciupit, pe ici, pe colo, din îndrăzneală, dar atât. Nu am forţa ei. Ea, nu ştiu ce-ar fi putut împrumuta de la mine. Nu ştiu să am ceva ce să-i fie necesar ei.

Cum este actorul Gheorghe Visu ca partener în serial?
E un partener care oferă foarte mult. Se dăruieşte în absolut tot ceea e face, iar lucru ăsta te obligă. Noi ne înţelegem foarte bine, pentru că lucrăm de mult timp împreună. Am ajuns să comunicăm prin priviri, fără a mai avea nevoie de cuvinte. Gheorghe Visu este un actor care trăieşte nu doar atunci când joacă, ci şi atunci când priveşte. Vibrează, în adevăratul sens al cuvântului, la orice scenă.

Spuneaţi că suneţi cel mai dur critic al dumneavoastră, pentru că întotdeauna vi se pare că se poate şi mai bine. În ce moment v-aţi simţit mulţumită?
Mă simt mulţumită. Nu pot să fiu ipocrită. Sunt seri în care plec epuizată de la filmare, dar simt că este o epuizare constructivă, pentru că am realizat ceva foarte bun. E adevărat, însă, că sunt mai dese momentele de nemulţumire, pentru că revăd serialul şi îmi dau seama că aş fi putut face lucrurile şi mai bine.

Dacă ar fi să daţi timpul înapoi, ce lucru v-aţi dori cel mai mult să fi făcut altfel?
Nimic din ceea ce ţine de mine.

Care credeţi că este cea mai frumoasă realizare a dumneavoastră?
Tudor. Ca orice părinte, cred că fiul meu este cea mai mare realizare a mea.

Cum s-a produs apropierea de actorie?
Îmi place să privesc şi să ascult de când mă ştiu. În copilărie, ascultam foarte mult teatru radiofonic şi interpretam diverse personaje. Când eram mică, am inventat chiar doi prieteni imaginari, cu care mă conversam toată ziua. I-am botezat Buzadun şi Cocolina. Erau o fată şi un băiat, care erau alături de mine tot timpul. Nu ştiu de ce i-am botezat aşa, dar îmi amintesc că erau tare vorbăreţi, aşa că vorbeam singură mai tot timpul. Ceva histrionic cred că a existat în mine încă din copilărie şi, atunci, s-a produs această apropiere de actorie. Deşi la început am vrut să fac o altă meserie, probabil soarta m-ar fi adus tot aici.

Ce fel de mamă sunteţi?
Unii spun că foarte exagerată. Eu cred că nu atât de exagerată. Nu ştiu dacă sunt un anume tip de mamă, căci am avut o relaţie de prietenie, mai mult decât de genul părinte-copil. Asta s-a întâmplat mai ales atunci când era mic şi eu, ca părinte, trebuia să modelez ceva. După ce Tudor a mai crescut, am început să colaborăm, ne-am sfătuit, ne cerem părerea, şi asta şi pentru că am rămas numai doi şi aveam nevoie de un sprijin pe care eu l-am găsit în el, şi el, în mine.

Care este cel mai mare regret al dumeavostră?
Nu le-aş numi regrete ci, mai degrabă, păreri de rău. Îmi pare rău, aşa cum am mai spus, că nu am mai făcut un copil. Îmi pare rău că, uneori, cu bună ştiinţă, am supărat-o pe mama. În rest, îmi pare rău pentru lucruri care nu ţin de mine. De exemplu, să întâlnesc anumiţi oameni mai devreme. Sunt prietenă cu Monica Pop de un an de zile, chiar dacă toată lumea are impresia că ne cunoaştem de o viaţă. Mi-ar fi plăcut tare mult să o cunosc mai devreme.

Cititi continuarea interviului in numarul din ianuarie al revistei Confidential.

Text: Ana Lupu
Foto: ProTv

Postat Thursday, January 14th, 2010la3:56 pm.
Categorie: Arte.

11 Comments, Comment or Ping

  1. Buna,sunt carmen si am 10 ani.Am acelasi nume ca si al tau Carmen Tanase si sunt foarte mandra de numele meu.SUCCES!

  2. sunteti extraordinara, aveti un mare talent, imi pare rau ca va da serialul foarte tarziu, va doresc in continuare sa aveti numai realizari, sanatate si tot ce va doriti in noul an

  3. Carmen ! esti o actrita desavarsita ! de ce oare nu apari in mai multe filme romanesti ?Am avut impresa ca te-ai nascut intr-un film,Sanatate si putere de munca ! Mult succes !

  4. sunteti o doamna foarte mult tinetio tot asa va ador foarte mult si pe dumneavoastra dar si pe domnul ghioghe visu tinetio tot asa

  5. sunteti o doamna foarte frumoasa va iubesc foarte mult tinetio tot asa va ador si pe dumneavoastra dar si pe domnul ghiorghe visu

  6. VA IUBESC.INAINTE NU VIZIONAM TIGANII DAR ACUM IL URMARESC CU DRAG.IN VIATA DE ZI CU ZI AVETI TOT ASA DE MULT UMOR?MULT SUCCES SI MULTE SERIALE D GENU ACESTA

  7. Sunteti o actrita desavarsita si o femeie foarte frumoasa .fiul meu in varsta de 4 ani la ce emisiune var vedea la tv e foarte incantat si tot timpul spune ca : Flacarica e o femeie frumoasa cu ochi frumosi . mult succes in continuare in orice ati face si sa aveti parte numai de bucurii din partea baiatului.

  8. esti mama perfecta actrita preferata serialul state de rominia sau cum se numeste nu ma inebuneste il urmaresc doar sa te vad

  9. TE ADMIR SI TE ADOR…….C.C TO………NUUUUUU! UN ADMIRATOR!!!!!

  10. dupa parerea mea esti cea mai tare mama si ai si un suflet nobil in ceea ce ii priveste pe cei nvoiasi. bravo carmen esti cea mai tare

  11. esti cea mai frumoasa femeie cea mai buna la suflet cea mai buna mama si vreau sa iti spun ca asi vrea sa te cunosc imi doresc foarte multa sa fiu ca tine sa fiu alaturi de tine si la bune si la rele sa iti dau un sfat cande esti la greu sa ma bucur cand esti bucuroasa sa te cunosc si in viata de zi cu zii acesta este idd-ul meu penciu_nicoleta@yahoo.com

Reply to “Carmen Tănase: “Fiul meu este cea mai mare realizare a mea””