Christian Ciocan: “Lorzii englezi m-au inspirat întotdeauna”
Christian Ciocan, şef al Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Poliţiei Capitalei şi purtător de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, a fost învăţat de mic, de mama şi bunica sa, să poarte costum. Drept urmare, nu a ieşit din vorba celor mai importante femei din viaţa sa, aşa că stilul vestimentar care îl caracterizează este cel clasic.
Datorită meseriei, care îi impune o anumită ţinută, comisarul-şef este mereu la patru ace. Dressingul său este plin de costume, cămăşi şi cravate asortate, dar asta nu înseamnă că Ciocan nu poartă niciodată blugi sau treninguri atunci când este în timpul liber. Este un bărbat elegant şi îi plac cămăşile călcate la perfecţie, fără dungi. Doar iubita sa i le calcă, pentru că nu îi place să apeleze la ajutorul unei menajere. Ciocan ştie care stil vestimentar i se potriveşte cel mai bine, este propriul său stilist, dar recunoaşte că acceptă mereu cu plăcere sfaturile pe care i le dă Cătălin Botezatu. “Nu am un stilist. Eu nu sunt obişnuit cu stiliştii. În timpul liber, unul dintre consilierii mei este Cătălin Botezatu. El mi-a spus clar de unde să mă îmbrac atunci când l-am întrebat: de la Apaca, pentru că acolo au lucruri de calitate! Când am vorbit cu el, l-am rugat să-mi facă şi mie chiloţi pe al căror elastic să scrie Christian Ciocan, în loc de Cătălin Botezatu”. Comisarul-şef preferă şi stilul “New Dandy”. “Nu ştiu dacă există acest stil, dar vreau să se lanseze, pentru că mi-a plăcut de când eram copil. Este un stil aflat undeva între clasic şi modern. Mie îmi plac foarte mult costumele cambrate, care se purtau odată. De exemplu, îmi place ce purta Sergiu Nicolaescu în filmele lui. Nu-mi plac costumele asortate cu pantofi sport, aşa cum văd la mulţi corporatişti, nu-mi place “nestilul”, aşa cum poartă tarabagii, şi nu mă refer aici la oamenii care vând la tarabă şi pe care îi respect. Hainele care predomină în garderoba mea sunt costumele, cămăşile şi cravatele, toate asortate”, ne-a dezvăluit Christian Ciocan. “Ca stil vestimentar nu am evoluat deloc, pentru că, de la primele apariţii şi până acum, eu m-am îmbrăcat mereu în costum. Fără discuţie, costumele mă avantajează cel mai mult. Ăsta este stilul meu şi aşa am fost educat de mic. Mama şi bunica îmi băgau câte cinci batiste în fiecare buzunar de la costum”, îşi aduce aminte, amuzat de situaţie, Christian Ciocan. În general, seful Biroului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Poliţiei Capitalei îşi face cumpărăturile de la Steilmann. “Hainele de la ei vin turnate pe mine. Eu am avut mereu o problemă cu picioarele. Coapsele mele sunt foarte dezvoltate, pentru că am făcut atletism, şi nu găseam pantaloni care să vină perfect pe mine. Erau mereu strâmţi pe picioare şi largi la mijloc. Dar aici totul e O.K. Şi îmi place şi materialul, pentru că nu se şifonează!”, a mai adăugat el. Pe lângă uniforma de serviciu şi costume, în garderoba lui Christian Ciocan există şi blugi, tricouri, treninguri şi pantofi sport. “Am avut tot ce mi-am dorit de copil. Fiind din Turnu Severin, am crescut alături de sârbi. Ei vindeau multe haine de firmă, aşa că aveam jeansi Lee Cooper, jachete de piele, care nu se găseau pe vremea aia în România”, ne-a mărturisit purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Cititi restul interviului in revista Confidential care apare pe piata maine, 9 februarie…















One Comment, Comment or Ping
intrebare
nu te supara dar ce ti-a zis Botezatu cu hainele de la Apaca a fost bine intentionat.
Feb 27th, 2010
Reply to “Christian Ciocan: “Lorzii englezi m-au inspirat întotdeauna””