De mic fugea de acasă să vadă filme şi consideră un noroc faptul că a ajuns să lucreze în cinematografie. Despre succesul său vorbesc cel mai bine milioanele de spectatori şi milioanele de aplauze culese cu fiecare film în parte. De aceea, pentru regizorul Sergiu Nicolaescu, filmul rămâne destinul său.

Sunteţi la a doua comedie cu filmul “Poker”, după celebrul “Nea Mărin Miliardar”, din 1979. De ce aţi aşteptat atât de mult pentru a vă întoarce la comedie?

În 44 de ani, doar două comedii. De ce? Comedia nu e genul meu. Fiind un profesionist, reuşesc să le fac bine şi chiar să am succes cu ele. Deşi nu s-ar zice, am un anumit umor personal care mă ajută în timpul filmărilor. Al doilea motiv este că astăzi nu mai pot face ceea ce vreau. E multă, multă sărăcie în cinematografia noastră. Astăzi ne luptăm cu cenzura finaciară, la fel de afurisită ca şi cea politică, din “vremurile de aur”.

Filmul este o adaptare a unei piese care se joacă, de mai bine de cinci ani, la Teatrul de Comedie din Capitală. Ce v-a determinat să alegeţi tocmai acest subiect pentru a-l transpune pe marele ecran?

Faptul că reprezintă o critică acidă adusă societăţii de astăzi, care face spectatorii să râdă. Ce poate fi mai frumos?

Pe ce ingrediente aţi mizat pentru a-i aduce pe spectatori în cinematografe?

Actualitatea subiectului, faptul că nu mi-am dezămagit publicul niciodată şi râsul.

O mare parte din distribuţia filmului este formată din actori cu care sunteţi prieten bun. Acesta a fost criteriul de selecţie?

Nu i-am luat în film pentru că-mi sunt prieteni, ci pentru că sunt actori foarte buni, am mai lucrat, ne ştim bine, erau potriviţi pentru rolurile respective…

Cum aţi lucrat cu Jojo pentru scena nud? Aţi mizat pe această scenă pentru a atrage publicul?

Nu filmez nuduri pentru efecte vulgare. Le filmez dacă sunt frumoase sau justificate, dacă au ce să caute în scenariu, în film. Filmez normal, mă preocupă frumuseţea cadrului, nu să-i placă nu ştiu cui. Cu Jojo am lucrat excelent, chiar m-a surprins profesionalismul şi pasiunea ei pentru film.

Filmul prezintă intrigile ascunse ale liderilor societăţii, dar şi imoralitatea acestora. Ce personaje autohtone v-au inspirat?

Filmul este despre societatea de astăzi. Personajele din film sunt redate special în tuşe destul de îngroşate. Cât despre asemănarea cu personaje reale… seamănă cu toate şi cu niciunul. Avem de-a face cu tipologii clare, binecunoscute de presă: veşnicul politician abil şi corupt; interlopul descurcăreţ, care se vrea respectabil şi ştie să profite, fiind capabil de orice; medicul imoral, preocupat de imagine şi de cota de piaţă; aventurierul internaţional; cocota cu aspiraţii de vedetă tv, toate devenind personaje de comedie.

Ce politician credeţi că are cel mai mare potenţial pentru a fi un posibil subiect de film? De ce?

Sunt mulţi politicieni care pot inspira pe cineva, pentru un scenariu de film. Mulţi, şi foarte diferiţi. Depinde despre ce film vorbim. Cunosc însă doi domni, Dumitru Dragomir şi Gigi Becali, pe care i-aş lua oricând să-şi joace propriul rol într-un film de-al meu. Au un haz deosebit şi mult talent.

Aveţi în proiect încă două filme. Ce vă inspiră şi vă dă energie să mergeţi mai departe?

Întotdeauna voi avea proiecte. Filmul e viaţa mea. Ce mă inspiră? Tot ce mă înconjoară şi istoria, ca trecut…

Dintre toate filmele pe care le-aţi regizat, care vă este cel mai drag?

Ar fi Mihai Viteazul, care a fost catalogat pe celebrul site „imdb.com” ca fiind pe locul 3 în topul filmelor istorice din toate timpurile, pe 5 la filme de război, pe locul 11 la filme de acţiune, locul 19 la filme biografice şi locul 44 la filme de dramă. E o formă de recunoaştere! Dar  iubesc şi filmele „Osânda”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, „Ultima noapte”, „Ciuleandra”, „Orient Express”… şi nu trebuie uitat filmul de acţiune.

De unde această dragoste şi chemare către film? Cine v-a insuflat-o?

De mic fugeam de acasă să văd filme. Mă aşezam lângă cineva care era singur şi-l rugam să-mi citească subtitrările. A fost un noroc să ajung în cinematografie, eu fiind inginer şi fost ofiţer de marină. Pornisem pe un cu totul alt drum.

Spuneaţi că vreţi să faceţi un film autobiografic. Care ar fi cele mai importante momente din viaţa dvs pe care le-aţi include in scenariu?

Glumeam. Viaţa mea e mult prea complicată, (1930-1946, 1947-1989, 1990-2010), trecând prin trei regimuri. Prea mult!

Care sunt cele mai dragi amintiri legate de copilărie şi părinţi?

Toate. Tot ce a însemnat copilăria, toate amintirile despre părinţii mei, fie-le ţărâna uşoară, îmi sunt foarte dragi. E greu să aleg.

Aţi trăit din plin istoria razboiului. Ce v-a marcat cel mai tare?

Am trăit din plin perioada războiului, de la cititul Bibliei la căpătâiul muribunzilor, în spitale, până la războiul propriu-zis. Absurditatea războiului şi a oamenilor în această situaţie m-au marcat foarte mult.

Se spune că în tinereţe eraţi un mare cuceritor. Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-aţi făcut din dragoste?

Dragostea.

Ce a însemnat femeia pentru dvs?

Orice şi nimic.

Ce femeie v-a marcat viaţa? În ce fel?

Nu mi-a marcat nimeni viaţa!

Sunteţi căsătorit pentru a treia oară. Aţi găsit fericirea?

Ce-i fericirea? Nu o cunosc.

Spuneaţi: „Uneori ma simt vinovat fata de Dana, avea si ea dreptul la o familie, la viata normala”. În ce fel simţiţi această diferenţa de vârstă, de 46 de ani?

Dana va merge până la capăt. Eu nu vorbesc despre astfel de lucruri. Mergem înainte!

Privind înapoi, aveţi regrete?

Nu, nu am regrete! Nu regret nimic! Însă, atunci când am întâlnit succesul, nu m-am bucurat, ci am simţit un gust amar. Un fel de tristeţe: poate pentru că filmul se terminase, pleca de lângă mine, poate pentru că îmi aminteam de toate chinurile pe care le suportasem. Am fost întotdeauna responsabil, cu picioarele pe pământ. Regrete nu am.

De ce credeţi că regizorii noului val cinematografic, deşi primesc premii importante la festivalurile internaţionale, nu reuşesc să aducă publicul român în cinematografe?

Întrebaţi-i pe ei sau pe marii maeştri ai criticii contemporane. Apoi vă răspund şi eu.

Eu am dat spectatorului român modelul de erou. De la Decebal, Carol I, de la voievozii Mihai Viteazul, Mircea, până la soldatul simplu din „Nemuritorii” sau „Capcana mercenarilor”, trecând prin toate timpurile istoriei atât de frământate a poporului român; până la Prinţul şi comisarul Moldovan, ca eroi ai zilelor noastre. În final, am reuşit, cu aceste modele de eroi, să cuceresc spectatorii din întreaga lume, aproximativ un miliard. Cam asta ar fi tot.

Text: Ana Lupu

Foto: MediaPro Pictures