Cantareata Sanda Ladosi este o mamica fericita.  Are doi copii frumosi care-i fac viata mai senina. Bogdan are trei ani,  si a fost primul copil “sosit” in familie, iar Ioana, este mezina, de doar un anisor. Sanda si-a dorit nespus de mult copii, asa ca dupa ce a apelat la diverse tratamente cum ar fi cinci inseminari si doua interventii vitro, a abandonat ideea, iar la scurt timp a reusit sa ramana insarcinata pe cale naturala si l-a nascut pe Bogdan. A luat in calcul si ideea adoptie, dar imediat dupa a devenit mama. Confidential va prezinta acum, in exclusivitate, poze cu cei doi copii ai cantaretei.

-         Sanda, spune-mi, cum te descurci cu doi copii?

As fi ipocrita sa spun ca nu ma descurc pentru ca in primul rand am ajutor pentru fiecare copil, e adevarat ca nu 24 din 24,  dar in primul rand ma mai pot misca. Dupa ora 17.30 sunt pe baricade. De cand s-au nascut copiii sunt aproape de ei,  sunt acasa, doar daca e absolut necesar sa plec…

- Ai regrete ca ai facut o pauza in cariera?

Nu, cred ca era binevenita. La un moment dat eram foarte obosita de ritmul pe care l-am avut timp de 20 de ani, fara pauza, fara concedii… La mine si concediile se confundau cu munca, poate ca a fost nevoie de aceasta schimbare de peisaj.

-         Ti-ai dorit de mult timp copii si acum au venit amandoi unul dupa altul…

E destul de  debusolant pentru ca invatata fiind cu un alt ritm de viata,  totusi eram si inainte o persoana disciplinata, dar oricum pe perioada scolii, cat am facut facultatea, trebuia sa ma trezesc foarte devreme, sa fiu la 8 la cursuri. Acum, am program, n-am program seara, oricum ar fi trebuie sa fiu in picioare la 5 jumate – 6 dimineata . Oricum depinde pentru ce faci acest efort…

-         De cat timp ai incercat sa ai copii? Ai apelat la tratamente?

Cred ca de vreo 5-6 ani m-am straduit sa raman insarcinata. Ma pregatisem cam prin 2003- 2004 sa fac copii. Am facut, de fapt, 5 inseminari si 2 interventii vitro si nu s-a intamplat nimic, apoi am abandonat si m-am gandit ca daca e sa fie e, daca nu , nu , ulterior am facut totusi un tratament, cautam motivul la mine, de ce nu raman insarcinata, nu la sotul meu. Intre timp, sotul meu, Stefan,  se lasase de fumat, eu am facut un tratament cu antibiotic pentru o raceala cronica si cred ca, nu stiu daca a trecut o luna de la terminarea tratamentului pentru o raceala banala, si am ramas insarcinata cu Bogdan, dupa toate chinurile de dinainte. Pentru ca a te pregati pentru o interventie vitro este un chin si este un risc foarte mare. Inchipuie-ti ca semnezi un contract in care se specifica ca poti sa faci si cancer, ca poti sa mori, ca poti sa nu se intample nimic…

-         Zi-mi de copii, a fost ziua lor acum, in februarie. Le-ai serbat ziua impreuna?

Pe 11 februarie a fost ziua Ioanei, iar pe Bogdan l-am serbat pe  14. In primul an i-am sarbatorit separat. Adica, Bogdan a avut tortul lui de un an, mi s-a parut corect ca si Ioana sa aiba tortul ei de un an de zile. Da sa stii ca nu mai repet experienta, mi s-a parut stresant. Nici nu ai terminat cu un tort, ca venea urmatorul…

-         Cum se implica sotul tau in cresterea copiilor, are rabdare?

Stefan este extraordinar de tracasat si obosit, el pleaca dimineata si vine seara, in cursul saptamanii e obosit sa mai faca si chestia asta, in schimb, in week-end si in concedii sta cu copiii. Niste copii mici te solicita si trebuie sa ai dispozitie pentru asta. Avand in vedere ca in aceasta perioada  el plateste facturile trebuie protejat.

-         Daca ar mai aparea si un al treilea copil cum ai reactiona?

Daca ar aparea si un al treilea copil nu o sa renunt la el, dar cred ca as fi putin socata. Si asa nu am asteptam sa fac al doliea copil, dar asa a vrut Dumnezeu. Din tot ce mi s-a intamplat in viata si oricat as fi muncit, pana nu si-a urmat viata cursul sau, nu s-a intamplat nimic. Nu sunt fatalista, dar se pare ca  totusi avem ceva lipit de frunte.

-         Si Ioana si Bogdan fac inot. Ai tinut neaparat sa faca amandoi  acest sport?

Da, am tinut neaparat, Georgeta Sultana a adus acest program din Franta,  si la ora actuala, din punctul meu de vedere, este cea mai in masura sa faca acest lucru. Inotul  este extraordinar in dezvoltarea armonioasa a copilului. Ioana face de la nastere acest sport, si Bogdan la fel. Le place in apa foarte mult. Ioana are un costum de baie foarte sexi, trebuie sa vi-l arat…La primit cadou la botez de la niste prietene

-         Ce-ti mai doresti pentru copiii tai  si catre ce anume i-ai indrepta?

In primul rand, o sa vad cum se dezvolta ei si ce aptitudini au. Eu pot doar sa-i indrum, pentru ca trebuie sa faca totul cu placere si pasiune.

- Vrei ca Ioana, fiind fata, sa-ti calce pe urme si sa devina cantareata?

Nu as fi foarte incantata, pentru ca  vad ce se intampla la ora actuala in muzica si nu-mi place, poate doar daca ii place ei in mod special. Bogdan are un ritm extraordinar de bun, dar e prematura discutia.

-         Care dintre ei doi e mai posesiv?

Bodan, clar. Nu ma lasa nici sa vorbesc cu altcineva. Nu ma lasa sa vorbesc nici  cu persoanele din casa.

-         Intre ei cum se impaca?

Foarte greu. Bogdan e foarte gelos, am crezut ca se acomodeaza cu timpul, ii este teama ca pierde teren din cauza Ioanei.

-Iti lipseste muzica?

Am momente cand muzica imi lipseste  foarte tare si am momente cand nici nu ma pot gandi la ea.

-         Cand ti-ai dori sa revii pe scena?

Anul acesta, dar asta depinde de mai multi factori, eu trebuie sa fiu cea care-mi revin, per ansamblu, si trebuie sa fiu intr-o dispozitie buna. Nu cred ca scopul e neaparat sa ma vad pe ecran sau al televizor, trebuie sa transmiti ceea ce faci.

- Mai ai haine in garderoba de dinainte sa ramai insarcinata?

Da, si intentionez sa reintru in ele.

- Stiu ca  tu faceai foarte mult sport inainte de a ramane insarcinata…

O sa ma reapuc de sport, am mai facut, dar, din pacate destul de fragmentat pentru ca niciodata ziua de azi nu e ca cea de maine si cand ai si doi copii nu ai timp. E foarte greu deocamdata. Timp de 5 ani de zile am facut sport in fiecare zi, ma duceam si duminica la sala. Am mai fost si acum, dar nu-mi permit deocamdata sa fiu la fel de consecventa. As putea sa-mi fac timp, dar dupa  ce nu dormi noaptea si esti dupa o zi in care Bogdan a avut o criza de nervi sau stiu eu ce alte nazbatii ale varstei… nu-ti mai arde.

-         De cine e mai apropiat sotul tau, de Bogdan sau de  Ioana?

Eu sunt la fel de apropiata de amandoi, atat de tare ii iubesc ca nu as putea sa fac diferenta. Sunt copiii mei amandoi, cel mai frumos lucru pe care consider ca l-am facut pana acum. Cat despre Stefan, e normal ca primul venit, primul sosit, primul avantajat. El mai are o fata din prima casatorie si e madru ca are acum si un baiat. Dar vad ca pe zi ce trece si Ioana castiga enorm de mult teren in fata lui Stefan.

-         Ai renuntat la gandul de a te muta din Baneasa?

Noua casa e in constructie, dar avand in vedere ca e un intreg complex acolo la Snagov, pe perioada asta nu poti face nimic. Am cam stagnat lucrurile, dar nu am renuntat la mutare.

-         In ultima vreme te-ai dedicat foarte mult copiilor, iti lipseste totusi ceva?

Da, sa am mai mult grija de mine. A ma rasfata nici nu incape in dicutie. E vorba de dispozitie si de prioritate, sunt multe alte lucruri atat de importante, incat persoana mea ramane la urma. Asta e o chestie care imi lipseste, sa am timp de mine, dar probabil cand vor creste copiii, o sa fac si lucrul asta asta.

- Tu si sotul tau mai aveti timp pentru voi doi?

Din pacate foarte putin. Acum in ultimul timp am mai inceput sa mai iesim si noi putin.  Nu sunt singura mamica in situatia asta. Am iesit la o zi de nastere si am stat ca pe ghimpi. Trebuie sa simti chestia asta…Poate peste 2-3 ani o sa fie altceva. Acum simt ca trebuie sa fiu mai prezenta in viata Ioanei si alui Bogdan.

- De cat timp esti impreuna cu sotul tau si cum te-a cucerit?

Suntem impreuna din ’89, din aprilie, daca nu ma insel. La el m-au atras calmul si echilibrul pe care l-am simtit in mod special. Aveam nevoie de un echilibru sufletesc.

- In cazul in care nu ai fi ramas insarcinata, te-ai gandit la posibilitatea de a adopta un copil?

Da. I-am zis intr-o zi sotului meu, “Stefan asta e ultimul Craciun in care suntem singuri”, si el nu a inteles exact ce vroiam sa-i spun. I-am zis ca o sa adopt un copil daca nu raman insarcinata si l-am intrebat ce-o sa faca daca o sa se trezeasca la usa cu mine si cu copilul in brate. Nu cred ca avea sufletul sa ma dea afara. Probabil ca asta s-ar fi intamplat in ultima instanta, as fi adoptat un copil. Cred ca el, avand deja un copil, accepta mai greu posibilitatea de a  adopta, dar pana la urma am ramas insarcinata cu Bogdan, iar  mai tarziu putin, s-a nascut  Ioana.

Text: Dana Popa

Foto: Sebastian Enache

Pepe este foarte mândru de maşina sa, un BMW X6, pe care îl laudă ori de câte ori are ocazia. Atunci când şi-a cumpărat limuzina pe care o conduce, s-a îndrăgostit pe loc de modelul  ales. Îi oferă siguranţă la drum lung, este dotată cu toate sistemele de ultimă generaţie, are un design de invidiat şi este foarte puternică, drept pentru care Pepe a poreclit-o Mike Tyson! Bolidul cântăreţului  a fost cumpărat din Germania contra sumei de 70.000 de euro, şi face toţi banii.

A schimbat şase maşini până a ajuns să conducă una care să-l reprezinte din toate punctele de vedere: un BMW X6. “Maşina pe care o conduc acum îmi place cel mai mult. Este şi elegantă şi sport, şi Jeep şi limuzină, are o abilitate bună şi un design foarte frumos, atât la exterior cât şi la interior. Mi-am cumpărat-o din Germania, cu 70.000 de euro, pentru că la noi era cu 15.000 de euro mai scumpă şi ar fi trebuit să aştept patru luni până aş fi intrat în posesia ei. În Germania, după o zi de aşteptare a fost a mea!”, ne-a spus Pepe, mândru de bolidul său dotat full option. Înainte să devină fan BMW, cântăreţul a condus mai multe modele de la Volkswagen. “Prima maşină pe care am condus-o a fost un Volkswagen Polo, pe care  mi-am cumpărat-o în anul 2000, în aceeaşi zi în care mi-am luat permisul. Era aproape nouă, avea vreo 10.000 de km la bord.

La doi ani diferenţă, mi-am cumpărat un Volkswagen Bora, iar apoi am trecut la BMW. Am avut prima oară un BMW seria 5, apoi un alt BMW seria5, modelul nou, un X5 şi acum un X6. Am vrut să-mi iau maşini mari, gen limuzină, iar X5-ul mi se pare cel mai potrivit pentru România. După ce mi-am luat X6, m-am îndrăgostit pe loc de ea. E cea mai frumoasă maşină!”, afirmă vedeta despre maşina sa. Fiind destul de încântat de autoturismul pe care îl conduce în prezent, Pepe are numai cuvinte de laudă despre maşina sa. I se pare cea mai potrivită pentru iarnă, dar face senzaţie şi vara cu ea pe şosele. “Stă bine în curbe, e un Couppe mai înalt, e foarte bună!”, a mai spus el.

De când are carnetul de şofer, Pepe nu a avut parte de niciun accident major, ci doar de mici incidente. Recunoaşte că a fost sancţionat până acum de două ori de Poliţie, pentru exces de viteză, dar că acum este mult mai calm la volan. “Nu mai sunt vitezoman. Acum îmi place să merg mai calm. Când am fost în Germania, cea mai mare viteză cu care am mers a fost de 260 Km pe oră, dar eram pe autostradă. De exemplu, acum când am venit de la munte am mers foarte încet, nu am depăşit 120 Km pe oră”, ne-a mai dezvăluit cântăreţul. Pentru că bolidul său este foarte puternic, Pepe i-a găsit imediat o poreclă care să-i reprezinte maşina: Mike Tyson. “Mi-am poreclit maşina Tyson, după Mike Tyson pentru că e mare, iar Oana îi spune Moby-Dick, pentru că seamănă cu o balenă”, a mai spus , râzând, Pepe.

Pentru că s-a obişnuit să aibă siguranţă la volan, vedetei nu-i plac deloc maşinile în două uşi. E de părere că limuzinele sunt mai bune la drum lung, iar atunci când îşi alege o maşină, aceea trebuie să fie elegantă şi să arate bine atât la exterior cât şi în interior.

Deocamdată Pepe nu se gândeşte să-şi schimbe prea recent maşina, chiar dacă a văzut modelul nou de Porsche Panama care i-a atras atenţia. “În principiu am văzut o maşină care-mi place, dar nu o să mi-o iau, un nou model de Porsche Panama. Este pe benzină şi consumă foarte mult, vreo 30% , şi este mult mai scumpă decât BMW X6. Maşina mea e diesel, deci consumă mai puţin…”, mai spune Pepe. Atunci când l-am întrebat pe Pepe dacă mai conduce  din când în când maşina soţiei sale, Oana Zăvoranu, care are un Porsche, cântăreţul ne-a răspuns că, de obicei, Oana îi mai “fură” maşina. “Eu nu conduc maşina Oanei, decât atunci când mă roagă să-i pun benzină sau să i-o spăl. De cele mai multe ori, când maşina ei nu are benzină, ea îmi fură mie maşina şi apoi îmi dă mesaj că a plecat cu ea”, ne-a mărturisit Pepe, amuzat de situaţie. Pentru că BMW-ul X6 pe care îl conduce nu are nevoie de îmbunătăţiri, Pepe exclude opţiunea de a-şi tuna maşina. Nu e pasionat de raliuri şi nici nu şi-ar dori să fie pilot de curse. Are, în schimb, o părere bună despre femeile de la volan, şoferiţele care într-adevăr se pricep la condus, şi îşi laudă soţia atunci când vine vorba despre acest lucru. “ Oana este o şoferiţă foarte bună. Cu ea în maşină pot să dorm!”, încheie Pepe.

Text: Dana Popa

Foto: Sebastian Enache

După ce a reuşit performanţa să slăbească în jur de 40 de kilograme după sarcină, Nicoleta Luciu se menţine. Are acum o siluetă de invidiat şi urmează cu stricteţe un regim de la care nu se abate, cel puţin în cursul săptămânii. Intr-un interviu pe care l-a acordat revistei Confidential, Nicoleta Luciu ne dezvaluie cateva dintre secretele sale.

- Ce roluri iti mai doresti pe viitor si in pielea carui personaj crezi ca te-ai simti cel mai bine?

Imi doresc sa primesc roluri cat mai ofertante si cat mai provocatoare si carora sa le fac fata cu succes, ceea ce ma va ajuta sa ma definesc de fiecare data, din ce in ce mai bine ca actrita.

- Ce personaj iti doresti sa joci si nu s-a intamplat pana acum?

Nu-mi doresc un anumit personaj.

- Cat de mult timp petreci cu baietelul tau si ce va place sa faceti cel mai mult?

Incerc sa petrec cat mai mult timp cu el. De obicei, dupa ora 8 seara, cand fiul meu adoarme, pot sa mai rezolv anumite lucruri sau sa ies cu fetele in oras.

- Ce cariera crezi ca o sa imbratiseze baietelul tau cand va fi mare?

Cu siguranta, de la tatal lui va mosteni pasiunea pentru sporturile de iarna si pentru business.

- Ai spus ca pe fetita ta, pe care ti-o doresti, o s-o cheme Kim. Te-ai hotarat si cand o sa faci al doilea copil?

Cand se va intampla, vom face public acest lucru.

- Daca mai faci un al doilea copil, nu ti-e frica de faptul ca silueta ta va avea din nou de suferit?

Am reusit sa slabesc in jur de 40 kg dupa sarcina, nu vad de ce nu as reusi acest lucru si a doua oara.

- Cum te intretii de arati atat de bine? Te abtii de la mancare? Daca da, de la ce anume. Care sunt restrictiile de care tii cont?

Tin regim in timpul saptamanii. Dimineata mananc cereale cu lapte, la pranz supa, friptura la gratar fara garnitura si salata, dupa amiaza 1-2 fructe si seara un baton de slabit. In weekend ma rasfat cu orice am pofta.

- De ce ai simtit nevoia sa-ti maresti buzele?

Nu mi-am marit buzele.

- O sa te casatoresti intr-un final cu iubitul tau, Zsolt Csergo?

Probabil ca se va intampla si asta la un moment dat.

- Ai renunta la cariera pentru a-ti urma sotul la Miercurea Ciuc?

Nu s-a pus niciodata problema sa renunt la cariera mea. Zsolt ma incurajeaza si ma sustine tot timpul. Nu m-a pus in situatia de a alege si cred ca oamenii care fac acest lucru sunt niste oameni slabi, care nu au incredere in persoana de langa ei.

- Dar Zsolt ar renunta la orasul sau natal, pentru a se muta cu tine in Bucuresti?

Nu i-as cere niciodata acest lucru. Am rezistat 5 ani fara sa ne despartim, sa ne vedem cateva zile pe saptamana, nu vad de ce nu am face-o si pe mai departe.

- Ai renuntat definitiv la muzica?

Deocamdata am luat o pauza pentru a-mi petrece mai mult timp cu fiul meu. Este la varsta in care constientizeaza ce se intampla in jurul lui, de la o saptamana la alta invata lucruri noi. Nu vreau sa pierd aceasta perioada din viata lui.

Dan Bittman e veşnic. Pare dintotdeauna. Genul care îmbătrâneşte greu şi care este greu de căsătorit. Un fel de George Clooney. Are aceeaşi nonşalanţă în discurs. Nimeni nu poate să-i ia dragostea, dar nici el nu-i ia ei inelul.

Viitoarea soţie aşteaptă o minune pentru că şi el, ca orice Romeo, trebuie să aibă Julieta lui. Îţi vine greu să crezi că băieţii ca el mai plâng câteodată. Sau că, la un moment dat,… vine o zi. Asta pare a fi povestea lui Dan Bitman.

Ce fel de vară ai avut?
Ocupată. Cu spectacole. Prin toată ţara. Am avut şi vom avea în continuare. Deci, o perioadă agitată. N-am prea fost acasă atât cât mi-am dorit.

Te plângi de succes.
Nu mă plâng. Dar după un an de muncă, mi-aş fi dorit o vacanţă mai lungă. Deşi e un an de criză, am cântat mult în vara asta.

Am înţeles că acum cheltui banii pe la bulgari.
Îi cheltuiesc cu familia. Ne simţim bine în Bulgaria. Am venit fără programare iniţială. Pur şi simplu ne-am suit în maşină. Am ajuns aici. Am întrebat de un apartament. E totul la jumătate de preţ faţă de România. Asta apropo de cheltuit bani.

Înseamnă că nu te uiţi pe Eurosport. N-ai văzut spoturile cu România.
Mai bine că nu le-am văzut. Eu consider că vremea spoturilor cu Hagi, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci a murit. România trebuie să-şi găsească un alt mod de a se prezenta. Ei trei nu mai pot duce în cârcă neputinţele autorităţilor.

Ai fost şi tu între ei. Te-am văzut şi pe tine în spotul cu Monica Iacob Ridzi.
Eu am fost doar în spotul care prezenta spectacolul în care urma să cânt. L-am făcut, spre marea mea dezamăgire, gratuit. Când am aflat cât a cheltuit, chiar m-am ofticat. Ăsta e cuvântul. Am zis că am făcut un spot gratuit şi uite ce bani se fură pe partea cealaltă.

Dar cu doamna ministru cum te-ai înţeles?
M-am înţeles bine. N-am avut nici multe de împărţit. Cât ne-am cunoscut, nu pot să spun ceva rău despre ea. Ca persoană e agreabilă. Ce s-a întâmplat ulterior este o altă treabă, în legătură cu care las autorităţile să se pronunţe.

Acum îmi dau seama că tu eşti în Bulgaria şi n-ai văzut cum joacă Steaua de la o vreme.
Am auzit că a făcut egal cu Clujul. Ce-a mai făcut? Îmi pare bine că a venit Bergodi. Îmi pare rău că plecat Goian. Şi mi-a plăcut Surdu.

Ca fotbalist nu e nasol să te cheme Surdu?
Mai nasol ar fi să te cheme Şchiopu. Ca fotbalist, zic.

Tu, de pildă, ai un nume care te obligă la muzică.
Am fost mai norocos. La nume. La bani, mai puţin, că fotbaliştii câştigă mai mult.

Mă gândeam înainte de interviu. Tu faci muzică mai de toamnă. Aşa îmi pare.
Se poate. Eu sunt născut primăvara. În martie. Îmi place mai mult primăvara. Şi toamna îmi place. Are o nostalgie care te face să fii inspirat atunci când compui un cântec.

Ai ajuns ce ţi-ai propus?
Când m-am apucat de muzică, eram la facultate, la hidrotehnică. Deci trebuia să devin un inginer hidrotehnician. Nu ştiu dacă mi-am propus ceva. Mi-am propus să fac lucrurile bine. Şi asta a fost. Dacă am reuşit, publicul trebuie să spună.

Păi ţi-a cam ieşit.
Până acum, nu mă plâng.

Zi-mi o melodie care-ţi place. Nu de la tine. În general. Una importantă.
Sunt multe.

Nu. Zi-mi una. Acea melodie, adică.
Sweet Child In Time. De la Deep Purple. Asta m-a influenţat.

În maşină ce muzică asculţi?
Ascult radio. Mă ajută să rămân conectat la ce se întâmplă în lume.

Povesteai într-un interviu despre felul în care construiţi ideile când compuneţi. Că sunt exemple din jur. La “Vine o zi” de unde aţi luat ideea?
S-au stins atunci, prematur, foarte mulţi prieteni de-ai noştrii. Unul dintre ei e Teo Peter. Au fost o grămadă de despărţiri atunci. Aşa ne-a venit inspiraţia. Am vrut să cântăm o piesă despre oamenii dragi care au plecat.

Vorbind despre televiziune. Faci de ceva timp emisiunea aceea la TVR.
Avem cinci ani de „Dănutz SRL”. Şi zece de când facem emisiuni la Televiziunea Română.

Te simţi mai bine când faci muzică sau televiziune?
Mă simt mult mai bine când fac muzică.

Televiziunea o faci pentru bani?
Nu neapărat. Dar de când am făcut emisiunile acestea şi trupa Holograf a avut de câştigat. Asta mă face să cred că se îmbină una cu cealaltă.

La tine se poate spune că ai scăpat de Mihaela Rădulescu..
Îmi pare rău, sincer. Era o concurenţă loială. În plus, era aceeaşi firmă care făcea şi emisiunea mea şi o făcea şi pe-a ei. Erau cam aceiaşi producători.

Îţi place concurenţa, să înţeleg.
Da. E rău să fii singur într-un concurs. Îţi trebuie competitor.

Am lămurit-o cu televiziunea. Actor bun te-ai simţit?
Nu. Ca actor nu m-am simţit în largul meu. Cred că nu am talentul ăsta. Şi e o meserie care trebuie învăţată. Nu m-am simţit în largul meu ca actor.

Vrei să mai fii actor sau nu mai e cazul?
Am refuzat, în ultima vreme, oferte.

Când ai simţit tu că-ţi merge cel mai bine?
Sunt perioade şi perioade. Mi-a plăcut cea din anii ‘86-‘90. Eram la Costineşti, cu Holograful. Cea mai frumoasă perioadă e cea de când s-a născut Alex, primul meu băiat. Atunci, să zic, a început fericirea adevărată. A ţinut ceva. Ţine în continuare.

În general, mi-ai părut a fi un om fericit. Nu eşti prea vesel?
Vesel? E o stare de moment. E cum sunt reclamele acelea la bere, să consumi cu responsabilitate.

Mă gândeam acum că nu prea te-am văzut supărat.
Cu toţii avem şi momente mai puţin fericite. Uite aşa s-a născut piesa “Şi băieţii plâng câteodată”. Pentru că şi băieţii plâng câteodată.

La un moment dat, era o carte, „De ce iubim femeile”. Tu de ce le-ai iubit?
Nu ştiu. Deformaţie profesională. La mine, aşa a fost să fie. Le aveam tot timpul în faţa ochilor la spectacole. Erau greu de evitat.

Mi-am adus aminte. Ai zis tu mult, mai demult, că recomanzi sexul în grup. Îţi menţii declaraţia?
Absolut. Pentru tineri, de ce nu? Trebuie să afle toate lucrurile bune de pe Pământ.

Te-au prins acum nişte paparazzi cu Tania Budi. Te-ai enervat?
Asta a fost chiar o, cum să spun eu, un bluf. O duceam pur şi simplu acasă. Cu Tania am rămas în relaţii foarte bune. Nu cred că şi-au atins scopul paparazzi, atunci. Chiar m-au surprins. Erau foarte interesaţi. Nu, nu mă deranjează. Face parte din viaţa noastră. Mă deranjează, mai nou, pentru că au început copiii să crească. Dacă citesc tot felul de tâmpenii prin ziare, normal că începe să mă deranjeze. De-aia încerc să mă feresc.

Taţii, de obicei, îşi doresc fete. Tu ai trei băieţi.
Aşa a fost să fie. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoşi şi frumoşi. Îmi pare bine că am trei băieţi.

Te-ai oprit aici?
Soarta ştie. Ca tată, m-am oprit.

Alegi tu ce să facă ei în viaţă? Eşti tipul acela de părinte?
Nu. Să facă ce le place. Deocamdată, îi învăţ că există muzică. Că există artă.

Deci eşti genul care îi lasă să facă ce vor, doar că să fie muzică.
Nu. Le-am arătat că există muzică. Băiatul cel mare ia lecţii de percuţie. Cel mijlociu de pian.

Am sesizat că te tot întreabă lumea când te însori.
Asta este o întrebare la care nici eu nu mai ştiu să răspund. E posibil. Deocamdată, am atâtea probleme pe cap, că numai la însurătoare nu-mi stă gândul.

Dar are rost?
Probabil. Cu Liliana aşa am început povestea, ne-am gândit că e mult mai important să avem copii şi o viaţă normală şi civilizată împreună.

Dane, ai ieşit din cursă? Mă refer la femei.
Din activitatea competiţională? Da.

Parcă mă dezamăgeşte răspunsul tău.
Nu. Sunt ca Michael Schumacher. Mai sunt chemat, aşa, din când în când. Mai reintru în cursă, când se mai accidentează un competitor.

Ultima întrebare. Şi cea mai importantă. Care piesă a ta crezi că se va mai asculta şi peste 100 de ani?
Eu mi-aş dori ca măcar să zicem câţiva ani de acum înainte să se mai asculte. “Să nu-mi iei niciodată dragostea”.

Peste 100 de ani pe ea mizezi?
Nu chiar 100 de ani. Măcar zece de-acum încolo.

În fiecare zi, zeci de poveşti îl aşteaptă în faţa televiziunii. Una singură câştigă şi devine din necaz, caz. În jumătatea de oră pe care am petrecut-o sus, am cunoscut o fată simpatică, un fel de doamna Magda. Mi-a explicat, cu un etuziasm simpatic, cum numără şi citeşte 2.000, 3.000 de SMS-uri în fiecare noapte. Frumoasă meserie. Dan e un individ subestimat constant. Are relaxarea omului care a câştigat. S-ar putea să fie important şi cum câştigă. Victoria ar trebui să aducă şi glorie. Nu doar rating.

Bună dimineaţa.

Da. Am avut o noapte lungă. M-am culcat la 11.

Păi o fii bine aşa, Dane?

Nu, dar asta fac de 10 ani. Sunt pe fus american.

Eşti un personaj pozitiv sau negativ?

Pozitiv. Nici pe cei care mă ameninţă sau mă înjură nu i-am simţit foarte revoltaţi. Mulţi îşi cer scuze, în zilele următoare sau în anii următori.

Ai un rol pozitiv sau ai un rol negativ?

Numai unul pozitiv. În emisiune, cel puţin. În minţile unora, sigur, am un rol negativ. În minţile multor colegi de-ai mei… şi din invidie.

Distragi atenţia oamenilor de la lucruri mai importante.

Nu. Mie îmi place să mă joc cu minţile oamenilor. Îmi place să inventez. Să inovez. Am vrut să dau la Regie când eram mic. Am dat la Politehnică să scap de armată. Aveam două ţeluri în viaţă: să ajung ziarist şi-n timpul liber să fac filme. Scenarii de filme.

Începi să semeni cu Adrian Sârbu de la Pro TV.

A avut şansa altei generaţii. A avut cunoştinţe aici, în Bucureşti. A intrat în primul guvern. Eu am avut contrariul. În 1990, am vrut să-mi fac un ziar. L-am scris de mână cu câţiva colegi. Mă uitam ce cozi erau la tonete. Se vindea orice ziar. Să fi avut şi eu o rudă în Casa Scânteii… Un tipograf. Un şofer. Să-mi fi tipărit şi mie ziarul.

Înseamnă că ai avut ghinion.

Pare ghinion. Dacă începeam de-atunci, mă îmbogăţeam din 1990 şi puteam să-mi pun toate planurile în aplicare.

Recunoşti că acum eşti un om bogat?

Da. Dacă aş vinde OTV-ul.

Eşti în cursul reuşitei, ai reuşit sau urmează? În general întreb.

Am reuşit de mult. Am două posturi de televiziune. Vreau să-l deschid, în curând, pe-al treilea.

Ce mize ai?

Să fac ce n-am reuşit între 1990 şi 1996. Eram foarte sărac. Mi-am dorit să fac televiziune. Undeva la Barcelona, mergeam pe trotuar şi, într-o vitrină, am văzut o cameră care filma trecătorii. Totul apărea pe un ecran. Mi-am dat seama că pot face o televiziune în felul ăsta. Regretul meu e că n-am reuşit să fac o televiziune atunci.

Tot n-am înţeles ce miză ai.

Vroiam să schimb oamenii. Azi, cred că am schimbat mult oamenii.

În bine?

I-am schimbat în bine. Acum, că ei nu ştiu să-şi folosească libertatea…

Concret, că tot nu înţeleg.

High Park-ul din Anglia l-am făcut la OTV. Oamenii pot să sune în direct şi să zică ce vor. De multe ori să mă înjure pe mine. Sau pe un invitat. Le-am dat libertate totală. Am schimbat capacitatea oamenilor de a-şi cunoaşte drepturile. Până la OTV, oamenii nu credeau că se pot revolta împotriva sistemului. Am dat drumul la o supapă pe care Ceauşescu n-a putut s-o folosească. Eu mă întrebam, înainte de 1989, de ce nu se fac interviuri cu Ceauşescu. Era visul meu de jurnalist. Să fac un interviu cu Ceauşescu. Nu înţelegeam de ce nu se făceau interviuri cu Ceauşescu.

Poate era timid.

Cred că era tâmpenia celor din jurul lui. Închipuiţi-vă un talk show cu Ceauşescu invitat permanent. Cum e acum Adina. Sau Magda Ciumac.

E important să câştigi sau e important cum câştigi?

E important să se uite telespectatorii.

Dane, e important să câştigi sau cum câştigi?

Depinde, de la un caz la altul. În meseria mea a fost important, până am reuşit, să depind doar de mine. Am casa mea. Am maşina mea. Pe urmă nu m-au mai interesat câştigurile. Atunci au venit cele mai mari. Vreau să-i fac pe oameni să gândească.

Unora li s-a părut că dimpotrivă.

În emisiunile mele oamenii fac tot felul de scenarii. Dau poporului ce-i place mai mult. La asta românii sunt teribili. Nici americanii nu sunt mai prejos. Cred şi acum că Elvis trăieşte. Sau cazul O.J. Simpson. Toată lumea m-a hulit pentru cazul Elodia. Că a avut 300 de episoade. Cazul O. J. Simpson întrece cazul Elodia. Ştiind cum s-a desfăşurat la ei cazul acela, am fost supărat pe telespectatorii mei că n-au dus decât 300 de episoade cazul Elodia.

Ai fost dezamăgit…

Mi-am dat seama că nu sunt pregătiţi. Cazul Maloş va trece de 300 de episoade. Cazul Trancă a ţinut 32. Cazul Ralph, 16. Oamenii nu erau pregătiţi. Sunt fericit acum că am produs OTV-izarea ţării. Au apărut o mulţime de emisiuni care o copiază pe a mea.

Nu ţi s-ar părea că o Românie plină de emisiuni ca a ta ar fi o Românie foarte tristă,?

Când zic emisiune ca a mea, zic emisiune din care afli ceva. În care un om spune ceva important. Sau interesant. Nu ce spun politicienii. La sfârşitul emisiunii mele chiar rămâi cu ceva. Afli ceva.

Dimpotrivă. Emisiunea ta mi s-a părut o emisiune în care afli tot timpul ceva în emisiunea următoare.

E greşit. Aseară am aflat că Adina îl acuză pe Claudiu de o crimă.

E important asta?

Foarte important. Dintr-un caz ca ăsta îţi dai seama că poţi păţi şi tu poveşti similare.

Ai spus că serialul Elodia avea să meargă până nu va mai face rating.

Când coboară de 3%, emisiunea mea nu mai continuă.

Practic, pe tine nu te interesa s-o găseşti pe Elodia. Te interesa să fie rating.

Mă interesa să dau într-un ambalaj uşor digerabil un film. Un film poliţist. Ceea ce eu făceam acum zece ani nu merge azi. Am făcut emisiuni cu politicieni şi ratingul scădea sub 3%. Am făcu apoi cu actori. A mers 6-7%. Apoi publicul s-a plictisit. Am trecut apoi pe probleme sociale. Cu malpraxis şi pensii mici. Nu mai merge. A trebuit să trec la cazurile Erbaşu, Anghelescu…

Ce urmează Dane? Mai urmează ceva?

Urmează acest gen, făcut cu mai mulţi bani. Un episod de O. J. Simpson, în America, costă în jur de 150.000 de dolari. Închipuiţi-vă cazul Elodia cu bugetul acesta.

Ştii câţi oameni lipsesc la noi Dane?

2.700. Ştiu. Eu am ales-o pe Elodia. Am făcut studii în ideea asta. D-aia am şi vrut să dau la regie. Cazul Elodia avea şanse să meargă. De ce? Persoana dispărută trebuia să fie femeie. Publicul de televiziune în România este, în mare, format din femei. Dispăruta trebuie să aibă vârstă între 35 şi 40 de ani. Ăsta este publicul care se uită în România la televizor. În serialul respectiv trebuie să fie implicaţi poliţişti, avocaţi sau procurori. Îl avem pe Cioacă. Poliţist. Altfel lumea nu se uită. Cei implicaţi trebuie să fie frumuşei.

Păi şi Cioacă?

Înţeleg că în România e un bărbat fatal. Toate femeile îl doresc în pat. Mai sunt câteva ingrediente, dar astea ar fi, în mare.

Şi să nu se găsească victima. Asta ar mai fi fost.

Nu e meritul nostru. E meritul autorităţilor. Au făcut în aşa fel încât să-mi cadă mie bine. Şi dacă ar fi fost găsită, serialul ar fi continuat ca la Diana Maloş.

Dane, jură că astea sunt lucrurile importante. Să fie găsită Elodia. Să…

Pentru mine, important e să-i dau publicului ce-i place. Să te uiţi zece ore la un episod nu e uşor.

Orice nenorocire face rating în România.

Aici nu e vorba de nenorociri. E un caz care i se poate întâmpla vecinului. Ţi se poate întâmpla ţie. D-asta oamenii sunt atenţi. În America, se bagă crime în toate filmele, nu pentru că vor să vadă ăia când îl împuşcă p-ăla. Iminenţa morţii îi atrage pe oameni.

Nu ţi se pare cam puţin ca omul să se uite zece ore ca la final să afle că o Adina îl acuză pe un băiat de ceva? Mi-ai zis că asta s-a aflat aseară.

Când te uiţi la Basic Instinct cu ce rămâi? La mine rămâi cu mai mult. E şi partea rea. Oamenii învaţă să facă crime perfecte.

Care e dezavantajul la ce faci? Trebuie să existe un echilibru.

CNA-ul. Nu. Glumesc. Faptul că Magda Ciumac, Mircea Stoian, Lazarus sau alţii au fost preluaţi deja de alte posturi. Lumea trecuse uşor peste faptul că eu i-am format pe Gigi Becali şi pe Silviu Prigoană. Silviu Prigoană a apărut la OTV de 78 de ori înainte să fie invitat de alte televiviziuni. Nimeni nu-şi aduce aminte de ei ca fiind formaţi de OTV. Aşa va fi şi cu Magda peste zece ani.

Va fi, deci, importantă Magda Ciumac, până la urmă.

Magda Ciumac?! Niciodată Prigoană sau Becali n-au făcut 10%. Atât a făcut Magda. O să fie la fel ca ei, dacă n-o ia pe alte căi. Să se apuce de droguri…

Sau să se sinucidă. Că am văzut că aveţi multe sinucideri.

Da. Sau asta. Dacă urmăreşte parcursul lui Prigoană sau Becali va fi foarte mare. Asta e mândria mea. Că OTV-ul a lansat pe piaţă atâtea personaje.

Cât mai costă la tine în emisiune jumătate de oră de exemplu?

Asta e altă prostie. Acum televiziunile îşi plătesc invitaţii. Ăsta este un pol. Celălalt este că nouă ni se reproşează că luăm bani de la ceilalţi invitaţi. Ne măguleşte zvonul. Am fost singurii care ne-am publicat bilanţurile contabile. Când noi prezentam audienţele, acum un an, lumea râdea de noi. Acum, mulţi colegi prezintă audienţele. E un trend pe care eu îl impun. Vreau transparenţă. Nu mă ascund.

Da’ am sesizat că familia o ţii ascunsă.

Ea nu are legătură. Eu sunt ăla care apare la televizor.

Ce fel de femei iubeşti Dane? Că oamenii se mai întreabă…

Am aceeaşi prietenă de 25 de ani. Asta se poate deduce din felul meu de-a fi. Eu nu-mi schimb iubitele odată cu statutul social. Sau odată cu nivelul de trai. Într-adevăr, mi-ar plăcea să călătoresc dar n-apuc s-o fac. Am emisiune de 365 de ori pe an. Mulţi mă invidiază. “Bă, ce bani are Diaconescu”. Dar nimeni n-are emisiune şapte zile din şapte. Şi zece ore pe zi.

Cum e prietena ta, Dane?

E o fată de treabă. O fată de treabă care înţelege situaţia şi mă lasă zece ore pe zi în direct.

Eşti unul dintre oamenii cei mai cursivi cu care am stat de vorbă. Ţi se reproşează că nici punctuaţia nu-ţi stă în calea cursivităţii.

Vorbesc foarte mult. Acum, depinde. Mi se mai reproşează şi că vorbesc foarte puţin în emisiune. Moderatorul trebuie să vobească 3% din durata spaţiului de emisie.

Sunt multe crize în România. Criza gazului, criza financiară. În care dintre ele te regăseşti?

În niciuna. A dat Dumnezeu să n-am nici crize de sănătate. Nici de subiecte. Nici financiară.

Poate criză morală? Că şi asta e în România.

Sunt din ce în ce mai mulţumit din punctul ăsta de vedere. Lumea începe să recunoască şi să ne dea dreptate. Ne mai revenim din pumni. Eram atât de huliţi la un moment dat, încât îmi era frică. Mi s-a dat dreptate mai devreme decât credeam.

Nu e cam mult balamuc în emisiune?

Nu mă deranjează. Atâta vreme cât publicul e mulţumit. Eu îmi văd de treburile mele în emisiune. Fac lucrări de contabilitate. Mai citesc ziarele. Mai citesc o carte. Cele zece ore trec uşor. Mai am colegi care uşor, uşor, îmi ţin locul. Eu tot caut nişte Diaconeşti, dar nu vin. Să mai plec şi eu în jurul lumii. Când eram tânăr mă rugam de Horia Alexandrescu. De Cristoiu. De ceilalţi ziarişti mari. Domne, lasă-mă şi pe mine să scriu, să fac, să dreg, s-apar.

Ştiau ei ce ştiau.

Nu-mi dădeau nici o şansă. Eu acum mă rog de tineretul ţării. Veniţi să vă fac Diaconescu.

Cât crezi că mai durează emisiunea ta?

Până mor eu. Apoi o s-o continue fiica mea. Ar fi de preferat ea, că are aceleaşi iniţiale. Vreau să rămână DDD. De-aia i-am şi zis Dona Diaconescu. Are trei ani şi jumătate. Eu vreau să mai fac emisiunea măcar 30 de ani. Am văzut că Larry King are 50 de ani. Încă 40 mai am şi îi bat recordul.

Vrei să fii Larry King?

Am fost în vizită pe la el prin America. Are o echipă de 50 de inşi pe lângă el. Are o emisiune, seamănă cu a mea. Sau a mea cu a lui, mă rog. Numai că a lui are 50 de minute, din care reclamă vreo 20. În fine. Nu e genul meu. Nu ştiu dacă o să pot sta zece ore în toţi anii. O oră, două pe seară, până la 80 de ani pot să stau. 80-85.

Ultima întrebare. Îmi confirmi că oamenii la sfârşitul emisiunii tale rămân cu ceva?

Întrebaţi-i pe telespectatori. Altfel nu s-ar uita.

Deci nu te-ai răzgândit.

Niciodată.

Adriana şi Dan Petrescu trăiesc cele mai bune momente ale vieţii lor. Fetiţa lor, micuţa Jennifer, a împlinit deja patru luni şi, pentru că s-a mărit familia, părinţii ei au decis că este cazul să se mute în casă nouă. Revista “Confidenţial” a păşit, astfel, în căminul proaspăt renovat al familiei Petrescu şi a „întâlnit-o”, în exclusivitate, pe Jennifer.

Fetiţa seamănă leit cu tatăl şi este mândria mamei sale. De când a venit ea pe lume, totul s-a schimbat pentru Adriana. A devenit mai responsabilă şi mai grijulie. Totul gravitează acum în jurul mezinei. Mama ei se gândeşte deja la viitor şi îşi doreşte ca atunci când va fi mare Jennifer să fie actriţă sau avocat. Până atunci, după ce o să împlinească şase luni de viaţă, părinţii săi o vor da, deocamdată, la înot. Viitorul sună bine pentru Jennifer Petrescu!

„E frumos să fiu soţie de antrenor, chiar dacă vacanţele sunt puţine: vacanţa de vară şi cea de iarnă. Oricum, viaţa noastră este superbă, suntem împreună de şase ani, iar Jennifer este minunea noastră. Sunt foarte fericită când o ţin în braţe!”, îşi începe Adriana povestea. „De când am devenit mămică, s-au schimbat priorităţile, acum totul gravitează în jurul lui Jennifer. Ea este pe primul loc. Acum sunt mult mai responsabilă! Normal, eu mă ocup cel mai mult de fetiţă, iar atunci când este nevoie mă mai ajută sora şi mama mea.  Chiar am vorbit cu Dan că nu vreau bonă, pentru  că vreau să-i văd copilului meu fiecare mişcare, fiecare reacţie, cum creşte, prin ce trece. Nu vreau să pierd nimic din momentele astea”, spune soţia lui Dan Petrescu. Pentru că familia lor s-a mărit, soţii Petrescu au decis să se mute într-o casă pe care o aveau de ceva vreme, dar în care nu au locuit până acum. S-au apucat, astfel, să o renoveze complet, apelând la ajutorul unui arhitect italian. După câteva luni bune de aşteptare, de-abia în luna decembrie s-au mutat în casă nouă, aşteptând sărbătorile de iarnă pentru a-şi inaugura locuinţa alături de familie şi de prieteni. Aşa că cei doi au petrecut zilele lor de naştere, dar şi Crăciunul şi Revelionul în ţară, în căminul lor primitor. „Ne-am mutat aici pentru că s-a mărit familia şi aveam nevoie de mai mult spaţiu. Eu mi-am dorit foarte mult ca Jennifer să aibă camera ei, dar, şi când vin la noi fetele lui Dan din prima căsătorie, să aibă şi ele camera lor. Ne-am mutat pentru spaţiu, în primul rând. De şase ani de zile nu am mai petrecut sărbătorile în ţară, dar anul ăsta şi Crăciunul si Revelionul le-am făcut aici, am inaugurat casa, mai ales că ne-am serbat şi zilele de naştere. Eu sunt născută pe 20 decembrie, pe 21 Jennifer a făcut patru luni, iar pe 22 decembrie l-am aniversat pe Dan. Dumnezeu a vrut să fie aşa, să lase o zi între noi. Am petrecut cu naşii şi familia, am făcut schimb de cadouri. Lui Jennifer i-am adus de la Londra o rochiţă roşie frumoasă şi multe jucării”, ne-a mărturisit Adriana Petrescu, care i-a făcut cadou soţului său, cu ocazia zilei de naştere, un ceas Zenith.

Am aflat, tot de la ea, că antrenorul Unirii Urziceni se implică foarte tare în creşterea micuţei Jennifer. Dintre sarcinile sale face parte chiar şi baia mezinei. „Dan se implică foarte tare, băiţa e prioritară. Nu ar vrea să treacă nici o seară fără să o vadă pe Jenny în cădiţă. Mă ajută  foarte mult la băiţă şi, atâta timp cât stă acasă, vrea să o aibă cât mai mult în preajmă. Eu mă dedic acum familiei şi, dacă aş fi avut acum şi cariera în spate, mi-ar fi fost mai greu. Dan cu meseria lui şi eu cu cariera de model ne-ar fi fost mai greu… De când am născut-o pe Jennifer nu mai frecventăm petrecerile mondene. De fapt, noi mergem foarte rar la astfel de petreceri, în schimb ieşim mai mult la evenimente legate de sport. De obicei, ne place să stăm acasă, să ne uităm la un film. Doar când e obligatorie prezenţa lui Dan undeva, mergem. În rest, în timpul liber ne place să ne plimbăm foarte mult prin parc, cu Jennifer şi cu fetiţele lui Dan, ne place să ne uităm acasă la film, pentru că avem cinema-ul nostru, să stăm împreună, să jucăm Monopoly, cărţi”, mai spune fostul model. Pentru fetiţa ei, Adriana are câteva planuri de viitor. I-ar plăcea ca Jennifer să  se facă fie actriţă, fie avocat, sau, de ce nu, să cocheteze şi cu domeniul modei. Aşteaptă să vadă inclinaţiile fiicei sale, apoi spune că o să o susţină din toate punctele de vedere în cariera pe care o va alege. Deocamdată, Adriana s-a hotărât ca, după ce o să împlinească şase luni, să o dea pe Jennifer la înot. Atât ea cât şi soţul ei sunt firi sportive, aşa că şi fetiţa lor trebuie să facă mişcare de mică şi să nu facă excepţie de la regulă. În timpul sarcinii, soţia antrenorului de la Unirea Urziceni a luat în greutate aproape 14 kilograme, dar s-a refăcut repede după naştere şi a început din nou să meargă la fitness, lucru care o relaxează şi o face să se simtă în formă. Pentru că Jennifer i-a schimbat complet viaţa şi o face să radieze de fericire, am întrebat-o pe doamna Petrescu dacă ea şi soţul său îşi mai doresc copii: „Nu se ştie niciodată, nu pot să spun acum, în momentul ăsta nu m-am gândit, îmi canalizez atenţia asupra fetiţei mele. Poate peste câteva luni sau peste câţiva ani o să gândesc altfel. Acum nu mă gândesc la al doilea copil”. De altfel, Adriana Petrescu nu s-a gândit nici să-şi mai reia vreodată cariera de model. Îşi doreşte să se implice cât de mult poate în creşterea fetiţei sale şi să i se dedice acesteia. „Aici e foarte greu, nu se face modelling la modul profesionist. Lucrând în afară atâţia ani, vezi diferenţa şi nu are rost să mă amăgesc, aşa, doar ca să pierd vremea. Acum opt ani, am avut şi o agenţie de modele, pe vremea când lucram ca model, dar am renunţat la ea, după şase luni de activitate, pentru că aveam foarte multe oferte din străinătate. Agenţia se numea Excentric Model, i-am lăsat-o prietenei mele, dar după doi ani s-a închis”, spune soţia lui Dan Petrescu, care acum gestionează afacerea familiei, o agenţie imobiliară. În ceea ce priveşte viaţa personală, Adriana formează cu Dan Petrescu un cuplu de invidiat. Se iubesc şi îşi adoră fetiţa. Sunt o familie mare şi unită şi, chiar dacă fostul fotbalist mai are două fete, rezultate din fosta lui căsătorie, aceasta nu înseamnă că ele nu o iubesc pe surioara lor mai mică.  „Mă înţeleg foarte bine cu cele două fetiţe ale soţului meu din prima căsătorie. S-a legat o relaţie de prietenie şi respect între noi. Chelsea, cea mică,  are 10 ani şi cea mare, Rebecca, împlineşte 15 ani în ianuarie. Cea mică este înebunită dupa Jennifer”. Actuala soţie a lui Dan Petrescu se înţelege bine şi cu fosta consoartă a antrenorului de la Unirea Urziceni.  „Sunt în relaţii de prietenie cu Dana, discutăm despre copii, în general, despre cele două fetiţe, Rebecca şi Chelsea, care vin la noi în weekend sau de sărbători şi cu care mai petrecem şi vacanţele”, spune ea. De un an de zile, soţii Petrescu au şi o casă de vacanţă în Spania, pe care fostul model a amenajat-o după gustul ei, făcându-i o surpriză lui Dan. „Îmi doresc să plecăm în ianuarie acolo, pentru că aici e frig şi îmi doresc ca Jennifer să stea la căldură. Ei îi place foarte mult în aer liber. Am înţeles că Dan o să vină cu echipa în cantonament, de pe data de 20, şi eu o să plec puţin mai devreme şi o să stau până în luna martie-aprilie. Când vor înflori copăceii în  Bucureşti, atunci mă voi întoarce”, a mai spus soţia lui Dan Petrescu, care l-a însoţit pretutindeni pe antrenor, acolo unde acesta a antrenat şi a jucat. Ea spune că cel mai bine s-a simţit cât a stat în Cracovia, în Polonia, şi unde a stat aproape un an de zile. Dar totuşi, ce a atras-o pe Adriana la soţul ei? S-au întâlnit acum şase ani la o petrecere şi de-atunci au rămas împreună pentru că Dan Petrescu a cucerit-o de-a dreptul. „Dan este foarte modest, m-a frapat la început, când ne-am cunoscut. Are un simţ al umorului dezvoltat, ceea ce este foarte important. E foarte ambiţios şi este un tată minunat! Ne-am cunoscut la o petrecere a unei prietene comune şi de atunci am rămas împreună. Eu venisem în ţară să petrec Paştele cu familia şi am ajuns întâmplător şi la această petrecere. De atunci au trecut şase ani.”, a mai adăugat Adriana..

Când vorbeşti de viaţa în localităţile mici, simt un uşor iz politic.

Nici vorbă! Politica e suficient de bine reprezentată în familie. Eu nu voi intra niciodată în politică. Dar asta nu înseamnă, fireşte, că nu-i voi ajuta mereu pe tata sau pe Elena. De altfel, tata nu ne-a obligat să facem nimic niciodată. Fiecare îşi asumă drumul său.

Chiar aşa, Traian Băsescu e descris deseori ca un tată intruziv…

E momentul să lămuresc, o dată pentru totdeauna, problema asta. Oamenii îl văd pe tata, şi în familie, ca în politică. Incorect. El are suficientă încredere în noi ca să ne lase să facem singure alegerile în viaţă. Aşa ne-a învăţat de mici, cum ar putea acum să se contrazică? Exemplu: când eu am hotărât să urmez un liceu cu profil uman, tata n-a fost deloc fericit. Dar nu m-a oprit!

Apropo, te vezi des cu tatăl Băsescu?

Da. Poate că e şi avantajul faptului că eu locuiesc deocamdată cu părinţii, după ce am vândut casa de la Corbeanca, pentru că nu mai era pe gustul meu.

Nu-ţi doreşti să locuieşti singură?

Ba da, dar caut un loc pe care să-l simt pentru toată viaţa ca fiind CASA mea. Ştii acel sentiment că eşti “acasă”? Ei bine, asta caut… Aşadar, îmi voi lua un apartament. Vezi, pentru mine, “acasă” va fi mereu apartamentul părinţilor mei de la Constanţa. Acolo am simţit o căldură greu de înlocuit.

Dezrădăcinare?

O, nu. Dimpotrivă. Din ce în ce mai mult, simt că suntem o familie mai puternică. Nu uita că, ani şi ani de zile, tata era pentru noi doar o fotografie, fiind plecat în voiaje. Apoi, când s-a apucat de politică, era doar cel care ne pupa seara de “noapte bună” şi atât. Sau îl auzeam la telefon, când noi stăteam încă la Constanţa şi el era la Bucureşti. Acum, îşi încarcă bateriile mai mult ca oricând acasă.

Acolo unde e mama ta, pe care românii au descoperit-o la summit-ul NATO!

Dar mama a fost o femeie strălucitoare dintotdeauna. Primele sacouri cu decolteu, stil Jackie Kennedy, de la mama le am, când eram în clasa a noua! Ea este exemplul tipic de femeie care şi-a dedicat viaţa familiei, dar asta nu o face în niciun caz să fie ştearsă, fără personalitate. Nu, ea şi-a dorit mereu să fie discretă şi mereu ne sfătuieşte pe toţi să nu exagerăm.

Te sfătuieşti cu părinţii tăi? Are timp Traian Băsescu pentru tine? Te ajută?

Dacă e nevoie, tata îşi face timp pentru mine. Niciodată nu s-a întâmplat să vreau să vorbesc cu el şi să nu se poată, indiferent unde era şi ce funcţie ocupa. Întelegeţi, oameni buni, că nu tata ne rezolvă problemele în viaţă şi nu îi cerem asta. Aşa sunt eu – decât să mă duc la tata să-i cer ceva, mai bine fac singură. La 18 ani, mi-a dat cheile de la maşină şi mi-a zis: “Descurcă-te!”. Pentru o fată, poate e greu, dar e foarte util, pentru că ajungi să nu depinzi de niciun bărbat.

Feministă!

Nu neapărat. Sunt lucruri pe care o femeie nu le poate face fără un bărbat.

Chiar mă întrebam dacă nu vrei să-mi spui nimic de Giovanni, iubitul tău.

(Râde) Dacă vrei să afli ceva, întreabă-l pe el…

Pentru el ai slăbit 25 de kilograme?

Nu slăbim pentru cei din jur, ci pentru noi.

Ok, hai, spune-mi măcar cu ce te-a cucerit

E un om foarte deschis, foarte cald, sincer. E o relaţie frumoasă, sunt fericită.

Sare lumea pe el, ca să “bage o pilă la dom’ preşedinte”?

Să fim serioşi. Nu mai avem 15 ani. Suntem pe picioarele noastre, nu ne poate păcăli nimeni. Şi apoi, s-a lămurit lumea că tactica asta nu merge la familia Băsescu.

Mai crezi în dragoste?

De ce nu?

Mă gândesc că divorţul ţi-a dărâmat destule păreri despre cuplu

Am învăţat atunci că, în viaţă, destule lucruri sunt trecătoare şi nu trebuie să-ţi pară rău pentru ceea ce faci. E important să trăim clipa. Numai de noi depinde modul în care ne trăim viaţa.

Cu Bodo ai rămas în relaţii bune?

Amicale.

Îţi doreşti un copil?

Va veni şi momentul pentru asta. Da, la un moment dat, voi fi mamă. Dar nu trebuie să-mi doresc doar eu, trebuie să fie şi cineva lângă mine pentru asta…

Cum ai slăbit în maniera aceasta şocantă?

Chiar nu e nimic şocant. V-aţi dat cu toţii seama de asta când mi-am schimbat garderoba. Până la urmă, totul a fost un exerciţiu de răbdare. Am dat 25 de kilograme în doi ani! Am renunţat să mai cred în dietele drastice şi am făcut ceea ce simţeam. Totul a început într-o zi, când m-am văzut într-o revistă şi m-am speriat. Doamne, chiar aşa arăt? Aşa de “mare” sunt?! Mă îngrăşasem pentru că mâncam seara, obicei pe care l-am eliminat. Şi acum, merg seara la restaurant, dar evit grăsimile, nu combin alimentele care îngraşă. Mănânc puţin din ce-mi place, fără restricţii aberante. Pentru toată lumea, abia acum a devenit surprinzător…

Mă întrebam dacă nu a avut un rol şi starea psihică. Ar fi momentele grele ale divorţului şi, apoi, când te-ai îndrăgostit, ai avut pentru cine să slăbeşti, să arăţi minunat

Poate fi un argument, de ce nu? Gândindu-mă retrospectiv, cred că ai dreptate

Mai faci fotografii?

Nu prea mai am timp.

La un moment dat, ai făcut o expoziţie

Da, m-ai ajutat să fac asta, deşi eram inconştientă. Au fost fotografi profesionişti care mi-au văzut pozele şi m-au cam desfinţat. Aşa că m-am dus la o şcoală de profil şi acum am toate elementele necesare. Vezi, mie nu mi se pare că filmul redă perfect o anumită stare de moment, dar fotografia, da.

Acum, ce aparat foto ai?

Un Canon 5D, am şi obiective bune. Ultimele poze spectaculoase le-am făcut când a fost tata la referendum.

Care sunt necazurile şi binefacerile unei stări de fapt: eşti fată de preşedinte?

Uite, încep cu cele mai neplăcute. Evident, sunt legate de viaţa mea privată. Nu ştiu de ce viaţa mea ar trebui să fie subiect de dezbatere pentru ziarişti mai mult sau mai puţin informaţi.

Ioana, înţelegi foarte bine, familia preşedintelui ţării va fi mereu un model pentru restul României

Cristi, gândeşte-te ce şoc am avut când m-am dus la prima înfăţişare a divorţului şi, efectiv, nu aveam loc să intru, din cauza numărului ziariştilor. Sigur că e un subiect, dar îmi doream să mă lase lumea să respir… Şi apoi, atunci s-a minţit enorm pe seama mea. Jurnaliştii care nu aveau subiecte, inventau fără nicio ruşine. Am rămas consternată când, într-o zi, am găsit un comentariu răutăcios la adresa mea pe un forum de pe net, iar, a doua zi, acea informaţie era dată ca fiind sigură de un jurnal…

Exagerezi.

Cum poţi să exagerezi, când vezi un ziar care ieri te divorţa, azi te împacă iar cu soţul, iar mâine te va divorţa iar?! Serios, nu mai înţeleg pasiunea pentru persoana mea şi în continuare, când am o viaţă normală. Au fost jurnalişti care au stat şi două săptămâni la Păuneşti, să afle orice chichiţă despre tine. Ce-or fi înţeles locuitorii de la Păuneşti din chestia asta?!

Ioana, înţelege, viaţa ta nu poate fi discretă!

Da, e inevitabil, dar cei de lângă tine suferă mereu. Uite, dacă pe noi doi ne fotografiază cineva acum şi scrie o tâmpenie, ţi-ar plăcea să dai explicaţii inutile acasă?

Vorbeşte cu ziariştii, atunci, ca să poţi fi înţeleasă.

Nu-i aşa. Şi-atunci când te sună şi le spui adevărul, nu publică. Lasă, că ştiu ei mai bine cum e viaţa mea.

Bine, n-o să ajungem la nicio concluzie. Spune-mi şi despre clipele plăcute, ca fiică de preşedinte.

Poate e clipa cea mai emoţionantă. A fost acum un an, când tata a fost suspendat de la Cotroceni. Am mers cu el la mitingurile de susţinere şi mă emoţiona să văd câtă lume era acolo pentru el. Înţelegi? Toată lumea era acolo pentru tatăl meu… Mă ridicam în spatele scenei şi vedeam o mare de lume! Când s-au dat rezultatele referendumului şi am mers în Piaţa Universităţii, m-a oprit acolo un om, cu ochii în lacrimi, şi mi-a zis: “Să-i spuneţi că-l iubesc, vă rog”.

Aha, deci te opresc oamenii ca să-ţi dea mesaje pentru el!

(Râde) Da, sigur… Vezi tu, tata ne-a învăţat acasă să fim, în primul rand, deştepte. Când ajungea acasă, nu ne întreba ce rimel ne-am luat, ci se uita în carnetul de note, mai ales să vadă ce am făcut la română, matematică şi fizică. Am crescut o dată cu el, ne-am învăţat să fim fetele lui Băsescu. Tata n-a ajuns preşedinte de undeva, de nicăieri. Acum, nu e prima dată când are funcţie oficială, aşa că nu mă mai poate impresiona niciun om care-mi spune: “Vai, Ioana, dar ce frumoasă te-ai făcut”. Frumoasă am fost tot timpul.

Mai multe televiziuni. Mai multe emisiuni. Mai multă nevoie de invitaţi. La televizor, criza financiară a însoţit-o pe cea de personaje. Aşa ne-am trezit cu Nikita în „heavy rotation”.

Publicul vrea ciudaţi. România, în faţa televizorului, este o ţară mirată. De la începutul zilei până la sfârşitul ei, televiziunile rulează un număr interesant de personaje. Finalul zilei şi l-a asumat Dan Capatos. Este cel care dărâmă constant mitul audienţelor lui Diaconescu. Cu el împarte prenumele şi publicul. Şi atât. Restul sunt diferenţe. O discuţie de o jumătate de oră cu Dan Capatos este suficientă pentru o concluzie. Sau două. Capatos este un individ cu un umor rar în România. A doua concluzie se leagă de felul în care răspunde la întrebări. Are o seninătate în discurs care lasă senzaţia că i-ar ieşi cam orice. În ultima vreme s-a bătut cu Diaconescu. Şi i-a ieşit.

Eşti supărăcios?
Dimpotrivă. Sunt împăciuitor. Optimist şi vesel tot timpul. Tot timpul, dar, în fine, nu râd ca prostul.

Am  să-ţi pun întrebări răutăcioase. O sa te superi?
Nu mă supăr. Pune-mi orice întrebare vrei.

E un compromis emisiunea ta?
Depinde din ce punct de vedere priveşti. Faptul că aduc personajele astea ciudate este pentru că observ din cifrele de audienţă că prind la public. Dacă asta se poate numi compromis faţă de meserie, probabil că fac compromisuri. Dar arată-mi  tu unul la televizor care nu face. Trebuie să-mi îndeplinesc punctele de rating din contractul de muncă. Bineînţeles că nu am să fiu în situaţia de a face orice…

Chiar. Unde te opreşti? Care e invitatul despre care ai să zici “pe ăsta chiar nu-l invit”?
În mod normal, n-ar trebui să existe genul acesta de abordare. Dacă persoana respectivă este în centrul atenţiei pe domeniul în care îmi fac eu emisiunea, în ziua respectivă, trebuie să-l aduc. Am zis că n-am să-i aduc niciodată pe Magda Ciumac sau pe Tolea.

Pare că-ţi e frică.
Hai mă că aia cu tomberonul a fost o vrăjeală. N-am vrut s-o aduc pe Magda pentru că fusese de vreo 120 de ori consecutiv la OTV. Mi se părea o greşeală s-o mai chem şi eu.

Te-ai întâlni cu Nikita în oraş, la o cafea?
Nu cred că am avea ce vorbi în oraş. În oraş mă întâlnesc cu prieteni sau în situaţii de genul acesta, la interviuri.

Am cunoscut-o la un moment dat pe soţia ta. E o persoană foarte O.K.
Merci. N-am nici un merit.

Ea ar putea să-ţi fie telespectatoare?
Nu că ar putea. Ea va rămâne ultimul meu telespectator. Ţin cont de părerile ei.

Ce încerc eu să te întreb este care e publicul căruia îi vorbeşti tu, căruia tu ţi-ai propus să-i zici ceva.
Din punct de vedere comercial, noi toţi de la televizor ne propunem să vorbim cu publicul cu vârste între 18 şi 49 de ani, cu studii superioare şi venituri medii şi mari. Ăsta este publicul meu.

Aceştia sunt cei care se uită la Naomi?
Se uită. Asta reiese din măsurătorile care sunt făcute. Eu nu pot decât să le mulţumesc şi să bănuiesc că se uită pentru că fiecare dintre noi este atras de partea mai ciudată a vieţii. Nu te uiţi că îndrăgeşti personajul. Te uiţi că eşti curios. Ca atunci când vezi un accident pe stradă. Sau pe unul agăţat de balcon şi nu ştii dacă se aruncă sau nu.

Îţi place România?
Nu mă deranjează. În alte ţări simţi că nu eşti unul de-al lor. Îmi place caterinca din România.

România pe care mi-o arăţi la televizor e parcă lipsită de ştaif.
N-are ştaif dacă te uiţi la emisiunea asta. Dacă te uiţi la “Profesioniştii” sau la “Garantat 100%”, ai să vezi că are ştaif. Eu nu arăt ţara. Arăt oamenii. Oamenii ciudaţi. Ăştia fac obiectul showului meu.

Când ţi-a plăcut cel mai puţin de tine?
Nu-mi place de mine pentru că nu am reuşit să nu depind de un salariu. Nu-mi place de mine că voi muri un angajat. Ăsta este un fapt pe care aş putea să mi-l reproşez într-un moment de introspecţie nefericită. În principiu, nu mă chinui cu gânduri d-astea. Tot ce am realizat am realizat singur, pe picioarele mele. Am plecat de acasă de la 19 ani şi, până la urmă, cu ce am avut la dispoziţie, cred că am scos din mine ce a fost mai bun.

Este adevărat că, la un moment dat, ţi-a fost condiţionată continuarea emisiunii cu statutul de lider de piaţă?
Am un nivel de rating pe care trebuie să-l ating. Eu l-am depăşit. Puteam să nu fiu lider de piaţă. Dar aşa am fost crescut. Am început în 1992 în presă, când ziarul la care lucram trebuia să fie mai bun decât toate celelalte de pe piaţă. Chiar dacă nu mi se impunea să fiu lider, eu tot într-acolo tindeam. Să văd eu dimineaţa că tronsonul meu orar e portocaliu. E bine să ştii că, pentru o oră jumătate, din 40 de televiziuni, eşti pe primul loc.

Pro TV-ul şi Antena 1 sunt cele mai bune televiziuni comerciale. În prime time, Pro TV-ul are, constant, un film mediocru. Şi, totuşi, este pe primele locuri. Crezi în audienţe?
E o chestie subiectivă. Nu mi se pare că au filme mediocre. Au block bustere care sunt, însă, la a opta difuzare. Eu m-am bătut cu Harry Porter, cu Arnold, cu mulţi actori mari, de când fac emisiunea asta. Pe lângă Diaconescu şi Elodia, concurentă îmi este, uneori, şi Demi Moore. Apoi, meciurile de Champions League, Kaka şi Ronaldinho. În niciun caz n-aş vrea să se spună că cei ce-mi sunt concurenţi au programe proaste.

Emisiunea lui Mihai Gâdea este cel mai bune talk – show politic. Show-ul tău în ce zonă este cel mai bun?
La TV Mania am fost nominalizat pentru cel mai bun talk –show. Mie mi se pare că fac un show de divertisment. Show-ul meu este cel ma bun de la ora aceea. Şi nu e puţin. Nu pot să zic că e cel mai bun show de divertisment. Aş fi ipocrit. Nu vreau să-mi asum înnobilări din acestea.

Nu vrei să fii regina R&B-ului, practic.
Exact. Sunt prea mulţi regi şi prea multe regine în ţara asta.

Unde se face diferenţa între show-ul tău şi cel al lui Diaconescu? Personajele, de multe ori, sunt aceleaşi.
Cred că-n abordare. La noi totul e mai condensat. Nu o ţinem într-o lălăială de opt ore. Cadrul e mai prietenos cu publicul.

Ai studioul mai frumos.
Mi-am permis un studio mai frumos. Şi el, la banii lui, şi l-ar fi permis. Dar nu-l vrea.

Ipocrizie.
Nu e ipocrizie. E o dovadă că e vulpoi şi inteligent. Vrea să fie foarte apropiat de omul simplu. A fost o mutare bună, până la un punct. Iată că, dacă faci într-un cadru profesionist, cam ce face el, îl baţi. Sunt asemănări. Până la urmă, dacă ceva merge pe un tronson, trebuie să faci ceva apropiat, ca să-i furi publicul. Am copiat o reţetă. Nu un om. Cine se uită şi la mine şi la el, va constata diferenţe majore.

El pare a avea mai mult păr.
Da, da. Şi ne mai despart şi vreo 30 de milioane de euro.

Stoian. Se putea şi mai bine, se putea şi mai rău.
Important este că, împreună cu el, sunt pe primul loc. Şi echipa câştigătoare nu se schimbă. Eu lucrez mai bine în tandem, decât singur. Genul meu de umor este umorul care apare din dialog, nu de unul singur.

Inventariindu-te, este vreo latură a ta care se pierde în show-ul ăsta, o latură pe care n-o speculezi?
Nu. Îmi speculez principalele calităţi. Spontaneitatea şi umorul.

Îmi pari genul care poate pune o întrebare inteligentă. Doar că n-ai cui.
Faptul că poţi duce un dialog şi cu Nikita, şi cu Vadim Tudor, îţi răspunde la întrebare. I-am avut ca interlocutori şi pe Johnny Răducanu şi pe Bogdan Naumovici, de pildă.

Ai reuşit în viaţă, Dane?
Am plecat de-acasă de la 19 ani. Fără niciun ajutor material din partea părinţilor mei, care erau doi pensionari simpatici, aşa cum sunt şi-acum. Am început aventura asta-n Bucureşti, în 1991, ca un student amărât, într-un cămin. Şi-am reuşit. Am reuşit, după 19 ani, să am o casă, o maşină şi notorietate.

Iahtul când ţi-l cumperi?
Iaht nu-mi iau. Am prieteni foarte buni cu iahturi mai mari ca al lui Diaconescu. Aşa că, senzaţia pe iaht am trăit-o. În toate fazele ei. Şi noaptea pe mare. Şi ziua pe mare. Şi beat pe mare. Şi treaz. Mă rog… Ţi-am zis, mă împac cu gândul că o să mor angajat.

Am crezut că te împaci cu gândul că o să mori, în general.
Cu gândul ăsta ar trebui să vă împăcaţi şi voi. Să vă zic un secret. Cu toţii crăpăm.

Sau scăpăm.
Sau scăpăm. E bine. Din viaţă scapă cine poate.

De ce ai o viaţă frumoasă şi de ce nu ai?
Am o viaţă frumoasă pentru că reuşesc să-mi satisfac capriciile sau mofturile. Îmi permit să ies la restaurant în fiecare zi. Să ies la un concert. Să merg la un meci. Să merg, de pildă, un week-end la Milano, să văd meciul lui Mutu contra lui Chivu. Sunt mici bucurii care-ţi scot viaţa din rutină. Mă întristează doar gândul că, dacă aş fi făcut acelaşi lucru într-o ţară civilizată, aş fi scăpat de griji pe două vieţi de aici înainte. Dar, pentru contextul în care ne aflăm, viaţa mea este în regulă. Nu vreau să-L mânii pe Dumnezeu.

Nu vrei să intri în polemică cu El.
Nu vreau, chiar dacă fac “Un Show Păcătos”.

Dani Oţil se consideră încă un puşti căruia îi place să se joace. Iar jucăria preferată este, fără îndoială, motorul enduro. Pasiunea pentru sporturile cu motor a fost cea care l-a apropiat de Mihaela Rădulescu, cei doi participând la numeroase competiţii împreună. Dacă despre cursele enduro povesteşte cu uşurinţă, relaţia cu Mihaela rămâne un subiect despre care Dani nu vrea să mai vorbească.

Este îndrăgostit de cursele prin sălbăticia pădurilor, de zguduieli, noroi şi teren accidentat. Tocmai de aceea i-am propus lui Dani o sedinţă foto inedită, alături de „jucăria” sa, motorul enduro. Deşi a fost zgârcit în a vorbi despre relaţia controversată pe care o are cu Mihaela Rădulescu, spunând că ar putea să fie pe coperta oricărei reviste cu acest subiect, Dani şi-a amintit cu drag despre prima cursă enduro la care a participat, la Bistriţa, unde Mihaela  i-a fost alături.

Cum s-a născut pasiunea pentru motoare?
S-a născut de mult. De fapt, nu cred că se naşte la o anumită vârstă. O avem de la naştere, cu toţii, băieţi şi fete. La unii, îşi face simţită prezenţa, la alţii, nu, la câţiva pune stăpânire pe tot timpul liber, pe gânduri, planuri, obiective şi emoţii. La mine, s-a întâmplat asta după douăzeci de ani, însă am avut bani să încep abia peste încă patru.

Îţi mai aminteşti prima cursă enduro la care ai participat? Cum a fost?
Prima cursă a fost la Bistriţa, anul trecut. A fost foarte greu. Atât de greu, încât, pe o coborâre cu bolovani, am oprit de tot motorul şi am început să îi vorbesc. Pe ultimul kilometru, am plâns în ochelarii de protecţie. N-am crezut că mai ajung să termin pe roţi. M-am oprit să îmi şterg lacrimile. La sosire, mă aştepta o fiinţă foarte specială. Mi-a făcut o surpriză, pentru că a bătut nişte mii de kilometri, ca să ajungă. A fost un moment de pus în ramă. De fapt, e în ramă, undeva pe un perete al sufletului meu.

Ce înseamnă enduro pentru tine?
Enduro este o pasiune ce conţine mult sport, un set de oameni pe care mă pot bizui oricând. Pădurea sudează legături pe veci şi filtrează caractere.

Ştiu că te antrenezi săpămânal. În ce constă antrenamentele tale?
La nivelul meu, e important să merg cât mai mult pe motor, în diferite condiţii. Involuntar, antrenamentul se completează şi cu restul de mişcare pe care îl fac. Înot sau alerg zilnic, joc fotbal şi merg la sală săptămânal.

De ce preferi competiţiile off –road?
O să îţi dau un exemplu: prima cursă la care participam vreodată, la asistenţă. Nici măcar nu eram concurent. Când mă echipam, a doua zi, pe terasa locului unde eram cazaţi, a venit la mine un băiat şi mi-a întins nişte şuruburi de cască. Mi-a zis că a văzut că îmi lipsesc două şi că şi el a căutat mult astfel de şuruburi. A găsit greu şi nu vrea să trec prin acelaşi lucru. Nu mi-a cerut nimic în schimb. Nu îl cunosc. Probabil, ne-am mai văzut în curse. Probabil, l-am ajutat şi eu cu ceva, fără să ştiu.

Care a fost cel mai dificil traseu pe care ai concurat?
Traseul de la Bistriţa, de urcare în piatră nesfârşită. În vârf, ne aştepta directorul de traseu. Ne-a dat câte o apă de la gheaţă, ne-a zâmbit şi ne-a asigurat că, la coborâre, va fi mult mai greu. Am făcut bătături, peste un alt rând de bătături, în palme. Mi-a curs sânge pentru prima dată, fără să mă tai sau să mă lovesc. Era prima mea cursă…

Ai un ritual sau anumite superstiţii înainte de o cursă?
Nu. Superstiţiile te fac slab, iar ritualurile îţi mănâncă timp şi concentrare. Fac doar ceva ce am învăţat de la cei buni. Beau, de când mă trezesc şi până la start, doi litri de apă.

În ce fel te-a influenţat acest sport?
M-a învăţat că, atunci când zici „nu mai pot”, s-ar putea să te minţi. Tu, de fapt, mai poţi, dar vrei să o laşi baltă.  M-a învăţat că, dacă îţi imaginezi că vei cădea, chiar vei cădea. Dacă îţi imaginezi că treci, sari sau scapi, în 95% dintre cazuri chiar aşa îţi iese.

Mai ai şi alte pasiuni, în afară de cursele enduro?
Da. Îmi place să joc orice, mai ales dacă se iscă o competiţie. Îmi place Buggle, un joc cu cuvinte, de casă, pe care vă rog să îl „gugăliţi” voi, pentru că aici nu e loc. Joc fotbal într-o echipă serioasă, cu echipament şi antrenamente, mă joc aproape orice pe playstation. Cam toate arată cât sunt de puşti. Abia aştept să mă mai facă cineva puşti. O să îi amintesc cât e de bătrân şi de trist.

Cum ar arăta un week-end perfect?
Locaţia ar trebui să conţină şi mare, şi munte. Am găsit câteva pe planetă. Mi-aş bea cafeaua pe veranda care dă spre apă. Asta după ce m-am înghesuit cu iubita prin bucătărie, făcând un mic dejun copios. Suntem amândoi foarte matinali şi ne place să începem ziua cu o bombă de proteine. Aş înota o oră, apoi, înainte să înceapă căldura, m-aş căţăra cu motorul pe nişte pereţi. M-aş întoarce un pic după prânz, frânt de oboseală, probabil cu o foame teribilă şi un mare chef de ţinut în braţe. Aş mânca, m-aş răcori în apă, aş trage la umbră şi aş dormi în braţe. Seara, aş face un foc pe plajă şi mi-aş chema prietenii. A doua zi, aş lua-o de la capăt, schimbând sportul. Poate ceva de făcut în doi sau în echipă. La statul la umbră aş adăuga o carte bună, iar seara, un film. Ăsta ar fi un week-end perfect de relaxare. Mai am o listă intitulată „weekend perfect de destrăbălare”, şi una cu titlul „week-end perfect la muncă”.

Consideri că eşti genul de persoană care se află permanent într-o competiţie?
Da. Sunt Fecioară. Dacă mă pui în faţa unui perete alb, găsesc un cadru şi nişte reguli după care să ne întrecem. Apoi, exersez până câştig tot timpul. Apoi, schimb regulile, ca să îmi fie tot mai greu.

Cum crezi că te văd ceilalţi?
Ca pe un sport extrem. Toţi vorbesc despre, mulţi simt că se pricep, puţini încearcă, câţiva reuşesc…

În emisiune trebuie să fii tot timpul binedispus. Ce faci atunci când eşti supărat sau ai o zi proastă?
Mă culc. Încă funcţionează.

Pe tine ce te face să râzi?
Răzvan. Am avut un eveniment cu câteva mii de spectatori şi câteva zeci de concurenţi. Noi prezentam. M-a făcut să râd un sfert de oră, încontinuu. Nu am fost bun de nimic. M-am retras în cortul de protocol cu lacrimi şiroind. De râs. Încă îi iese.

Ţi s-a părut vreodată obositor ca ceilalţi să se aştepte să ai umor tot timpul?
Devine obositor. Era ştiut de când ne-am apucat. Tot timpul îi intreb la ce se aşteptau de la mine, dacă eram ginecolog. Să fiu tot timpul atent la soţiile lor?

Ce ai vrea să se spună despre tine?
Nimic din ce n-am spus sau n-am făcut. Dar n-am cum să rezolv asta. Nouă, românilor, şi, în general, oamenilor, ne place să croşetăm idei despre ceilalţi. Nu contează că firul e subţire sau că, uneori, nu există. Dăm din croşete, uneori în gol. Dar, măcar, nu ne plictisim cu mânuţele. Unii chiar iau bani de la ziar, de la revistă sau de la televizor pentru asta. Încă.

Care e lucrul de care eşti cel mai mândru în ceea ce priveşte televiziunea?
Că nu am duşmani reali. Cei pe care i-am supărat, recunosc că ei au început. Rămân cei supăraţi din invidie sau frustrare. Ei sunt guvernaţi de pizmă şi n-am ce să le fac. Noroc că sunt puţini şi nu le plac copiii. Când vor ajunge bătrâni, copiii vor fi mari şi îi vor uita. Cei care îi privesc, citesc sau apreciază acum, vor fi bătrâni sau morţi. E o selecţie naturală, firească, pe care nu o poate contrazice nici măcar banul. Nu e frumos şi liniştitor?

Ai simţit vreodată că vrei să renunţi la tot şi să pleci într-o altă ţară?
Da, de câte ori văd un bou că aruncă un pet pe geam şi nimeni nu îl claxonează. De câte ori văd că cineva trece peste rând, şi nimeni nu îl trage de mânecă. Putem extrapola asta şi la alte cazuri sau domenii. Aş umple revista de exemple. Dar nu o să plec! Rămân, ca să fim cu unul în plus, în echipa adversă a celor de mai sus.

Text: Ana Maria Lupu
Foto: Sebastian Enache

Sărbătorile de iarnă din 2008 au fost o noutate pentru Andreea Bănică şi soţul ei, Lucian Mitrea. A fost primul Crăciun pe care cei doi l-au petrecut ca soţ şi soţie, dar şi ca viitori părinţi, iar “Confidenţial” a fost prima revistă care a intrat în noua casă a familiei, din apropierea Bucureştiului.

Blonda şi soţul ei s-au mutat acolo acum şase luni şi, pentru că s-au simţit atât de bine în noua lor locuinţă, au conceput acolo şi primul lor copil, pe care îl aşteaptă amândoi cu nerăbdare. Însărcinată în patru luni, cântăreaţa este mai fericită ca oricând, în timp ce Lucian este atât de încântat că va deveni tătic încât a început să caute informaţii pe internet despre creşterea şi îngrijirea copiilor. Andreea nu se grăbeşte să amenajeze camera copilului, ci preferă să-l ţină lângă ea pe bebeluş până când acesta va mai creşte şi îşi va alege singur locul din casă în care va vrea să stea. “Ne merge foarte bine şi ne iubim mai mult acum decât la începutul relaţiei. Am devenit mai maturi şi înţelegem mai bine cum se menţine o relaţie. Suntem tot unul pentru altul. Şi tată, şi mamă, şi soţ, şi soţie, şi iubit, şi iubită, şi prieten…”, şi-a început Andreea povestea. Am aflat de la ea că Lucian şi-a dorit foarte mult să devină tătic şi, la iniţiativa lui, Andreea a renunţat la  pilulele contraceptive chiar în ziua în care cei doi au devenit soţ şi soţie. “Lucian a ştiut înaintea mea că o să fie tătic. S-a organizat foarte bine şi mi-a spus să arunc pastilele anticoncepţionale, pentru că altfel mi le aruncă el. Am renunţat la ele chiar de ziua mea, care a coincis cu data la care ne-am căsătorit civil, 21 iunie. M-am gândit că poate nu rămân însărcinată aşa repede, dar pe 7 august am aflat că o să avem un copil. E meritul lui Lucian, pentru că el s-a pus repede pe treabă, ba chiar a citit pe net despre perioada de fertilitate a femeilor”, povesteşte râzând cântăreaţa. Au fost multe schimbări pentru cei doi anul acesta. Emoţii, bucurie, dar şi multe semne de întrebare. Prin toate aceste stări a trecut şi încă mai trece Andreea, care nu conştientizează încă ce o aşteaptă. “Sunt speriată! Nu ştiu cum o să reacţionez…Încă nu realizez că sunt însărcinată. Sunt în cinci luni şi am luat în greutate doar vreo cinci kilograme. Nu prea mi se vede încă burtica, mă simt bine, nu am greţuri, stări de vomă, nici pofte foarte mari. Dar cred că atunci când va mişca bebeluşul o să se schimbe totul”, spune Andreea, care acum îşi “revarsă” grija maternă asupra patrupedului său, un Yorkshire Terrier în vârstă de un an, pe care l-a botezat Nino. Căţelul este acum sufletul familiei, aflându-se în centrul atenţiei, mai ales că Andreea îl ia peste tot cu ea şi îi face toate poftele.

Vedeta nu va renunţa la  animăluţul ei atunci când o să nască,  din contră, chiar a auzit că patrupedele din rasa Yorkshire Terrier se ataşează foarte tare de copii, aşa că  Nino o să crească împreună cu băieţelul sau fetiţa familiei Mitrea. “Bebeluşul a fost conceput  când ne-am mutat în noua noastră casă şi am aflat că sunt însărcinată când eram în Bali. Mâncam foarte mult, îmi era mereu foame şi aveam o poftă grozavă de mâncare. M-am dus la farmacie şi mi-am cumpărat un test de sarcină. Atunci am aflat că urmează să am un copil. M-am gândit că dacă sarcina asta merge bine, aş vrea să mai fac repede încă un copil.”, continuă Andreea să ne dezvăluie planurile lor de viitor. Deşi ar fi putut afla deja dacă o să aibă fetiţă sau băiat, Andreea nu a vrut să ştie sexul copilului. Şi nici nu se grăbeşte să afle, pentru că îşi doreşte să aibă o surpriză. “Nu ne-am gândit dacă vrem să fie fetiţă sau la băiat. E primul nostru copil şi asta e cel mai important. Sunt nerăbdătoare să treacă perioada sarcinii mai repede. O femeie însărcinată este privată de multe lucruri. De exemplu, noi nu mai putem merge iarna asta la schi, aşa cum făceam în anii trecuţi. Dar e o perioadă frumoasă. Am devenit mai atentă, am grijă să nu mă mai lovesc, nu mai dansez la fel ca înainte… Atâta timp cât voi putea o să apar pe scenă, acum depinde de cum mă voi simţi. Deja am contracte pentru Revelion şi spectacole până în februarie, iar eu o să nasc la începutul lunii mai. Ţin cont de sfaturile medicului, care nu mi-a prescris medicamente pentru că am o viaţă normală şi o sarcină uşoară”, ne-a mai povestit viitoarea mămică, decisă să nască prin cezariană. S-a gândit deja să angajeze o bonă pentru copilul său, dar până atunci  soacra şi sora ei îi vor veni în ajutor. “Simt foarte tare lipsa părinţilor mei, aşa că dacă ei nu mai sunt, până o să angajez o bonă, cu bebeluşul o să mă ajute soacra şi sora mea, care a fost foarte norocoasă. Pe ea a ajutat-o mama mea la început cu nepoţica mea”, spune, cu tristeţe în glas, Andreea. Ce fel de mamă o să fie Andreea Bănică? Ne spune chiar ea: “Nu ştiu dacă o să-i fac toate poftele copilului meu, sunt foarte sensibilă la subiectul ăsta. Vreau să aibă o copilărie normală. Pentru ceea ce-şi doreşte, trebuie să fiu răsplătită într-un fel, chiar şi cu un pupic. Nu vreau să am un copil răsfăţat şi prost crescut, de bani gata. Vreau să cunoască valoarea banului, să nu-i vină totul de-a gata, să muncească, să aibă limite şi să ştie să preţuiască ceea ce are şi ce i se oferă, chiar şi atunci când primeşte un cadou”. Am întrebat-o pe Andreea dacă a început să amenajeze camera copilului şi dacă are superstiţii cu privire la acest subiect. Răspunsul ei a fost cât se poate de simplu. “Camera nu o să fie amenajată pentru copil, de-abia ne-am mutat în vilă şi nu vrem să mai schimbăm nimic prin casă.  Eu am crescut într-o familie normală, într-un apartament cu două camere şi nu am simţit nevoia să am  camera mea. După ce mai creşte, copilul poate să stea în ce cameră vrea el, o s-o deseneze cum vrea el şi o să aibă în ea tot ce vrea el, sute de jucării şi ce o să-i mai placă lui, dar când se naşte o să fie prea mic să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui”, ne-a declarat ea.

Atunci când vine vorba despre trăsături fizice, cântăreaţa spune că şi-ar dori foarte mult ca bebeluşul care va veni pe lume, indifferent că va fi fetiţă sau băiat, să moştenească de la ea ochii albaştri şi de la tatăl lui inteligenţa. Pentru că este conştientă că priorităţile sale se vor schimba atunci când va deveni mamă, Andreea Bănică şi-a propus să revină foarte repede pe scenă după ce naşte. “Trebuie să-mi fac şi meseria”, exclamă ea, cu tărie. Nu am rezistat tentaţiei de a o întreba, totuşi, pe Andreea ce părere are despre  ceea ce se scrie în presă cu privire la infidelitatea  lui Lucian. Am aflat de la ea că nimeni şi nimic nu poate sta în calea fericirii lor, mai ales că îi leagă o relaţie care durează deja de 15 ani. “Nu poţi să dai cu piciorul la o relaţie atât de frumoasă din cauza unor aberaţii. Mă lasă rece! Soţul meu nu-mi dă motive de gelozie. E prea deştept ca să facă astfel de lucruri. Eu consider că am un soţ model. Chiar dacă presa de scandal a vorbit aiurea de multe ori, eu ştiu că Lucian preţuieşte foarte mult relaţia noastră!”, pune punct Andreea Bănică tuturor speculaţiilor din presă.